LINISTEA LUMII

skip to: page content | links on this page | site navigation | footer (site information)

LINIŞTEA LUMII

de ADRIAN BOTEZ

se inchină soţiei mele ,ELENA


			Cartea I: LINIŞTEA LUMII LINIŞTEA LUMII e linişte pe crengile măririi linişti de soi - că-şi uită şi Grădina solemnul cânt lunar al nemuririi ...mugure-ntârziat îşi plânge vina e linişte pe crengile măririi însuşi Hristos visează într-o stea târâşul şi-l amână solul firii şarpelui înţelept i-e limba grea nu ştiu de-i clipă sau e promisiune nu ştiu de-i rai sau doar o pauză-a vieţii duhul din mine uită de misiune şi-aplaudă – în delir – pe cântăreţii îngerii – bolnavi de roua dimineţii... ...nu-i cine şi nu-i ce din răni s-adune * LINIŞTEA NOPŢII am scoborât printre-astre mişunânde oprii bătaia ceasului din Munte: noaptea – cu ziua-n gât – încremeni – şi blânde jivinele uitării să mă-nfrunte au prins...Chiar Dumnezeu – cu barba-n palme priveşte dincolo de orizontul mării... toţi suntem trişti în univers – dar calme ning din zenit zeiţele chemării nici inimii nu-i-i lipsă jumătatea lumina nu-şi mai cere fulgerare: au fost odată Zeul şi Cetatea s-a abolit acum orice cărare... ...e un nadir – din când în când şi raze: Şeherezada gângure extaze! * AŞTEPTÂND FLORILE bat florile-n noapte la poarta de Nord - nu le deschide Cetăţi Împăratul: mai e până stele – petale-n acord lumina-vor Copacii şi – mistic – Palatul! atunci când Hristosul a fost răstignit ţâşnit-au şi sânge şi apă din rane: sângele - sferă de foc - a cercuit lumile: văpaie-n furtuni de dojane iar apa botezului nou – în potop s-a năruit până la noi rădăcini: de-aceea se-aşteaptă ca flăcări şi strop Miri veşnici să fie-n Copaci – nu vecini! ...aşteaptă – aşteaptă nuntirea de vis fermecat ning cireşii – în Paradis! * DIN SUFERINŢĂ din suferinţă se forjează soartea când chip de Om ia omul - plânge Gaia! din trăsnet se dezlănţuie-n nori ploaia: seminţele se-nmoaie – şi dau Cartea! din răstignire naşte Mântuirea din sfâşieri de sân se schimbă firea: umpleţi mansarda lumii - crud - cu geamăt şi genii vor plodi-n al mării freamăt! nu râdeţi de monahii-n rugăciune: doar ei ştiu taina lumii – şi-o durează! scoţând din oase oarba spurcăciune veţi căpăta – din nou – trupul de rază! ...lepădaţi ceas – lepădaţi gând şi vrere: aflaţi de la pomi - de la flori – ce-i putere! * A TRECUT DUHUL SFÂNT... a trecut Duhul Sfânt pe deasupra mea azi – în cameră – n-a plutit vorbă rea gândul era plecat – smerit – spre pământ flori de clopot – cântec de vis – suie pe vânt! a trecut Duhul Sfânt prin văzduh – era precum miruirea cu linişte – grea vedenia Cerului – nu cu frângeri ci rugăciune-aburindă de îngeri a fâlfâit Duhul Sfânt peste mine de-am simţit – ...o, în sfârşit – că e bine...! nu există frică – nici moarte: să ştii numai om Dumnezeu vrea ca iarăşi să fii ...va trimite – la tine – alai cu făclii: povesti-vei - tihnit – ce durere-i în glii... * MÂNTUIREA ÎNCĂ UNEI ZILE să te caţări pe fiece zi - ca pe mânere de cuţite – înfipte-n perete: nu există biruinţă mai mare-n univers – decât să mai pui o noapte la pământ! sudoarea luptei cu îngerul beznei e roua celei de-a doua zile – din care izbucneşte glasul de slavă-al luminii – peste câmpuri prin grădini şi pe munţi – peste apa cea rea – care încă o dată - peste încă o dată... – rămas-a în urmă! gura uscată-a Lui Dumnezeu s-a descleştat – însetată de lumină şi rouă – şi-a mai primit de la tine – încă o dată – şi încă o dată – Minune: proaspăt izvor al noii slăviri – iscat din sudoarea grea – sleită în vechi aşternut răstignit – a izbăvitorilor – plutitorilor proaspeţi şi atât de incredibili - uluitori zori! * MÂNTUIRE DE ZĂPEZI doamnei Monica Matei trecutele zăpezi – scurse-n rigolă noroi cu năzăriri fecioare-amestecat: am cuibărit în vise – o violă ce zbârnâie cu-o drâmbă – vinovat! sfinţenia-i în ochii de dulăi sclavi paşnici lăcrimând de bătrâneţe: cu toţii ne târâm – slujind buni – răi: ei mor ucişi de prea multă blândeţe... trecutele zăpezi – scurse cu zoaie mai pâlpâie de princiare piscuri: nu-i musai să-nmulţeşti noroi – noroaie ci poţi să arzi prin răstigniri şi riscuri! ...o dată-n iarnă dac-ai nins pe Munte zăpezile se mântuie în Punte! * NEÎNCREDERE gata de-infarct – muguri sfioşi palpită: au aşteptat verdict de soare – li s-a dat: să se arunce-n aer – sau e-ispită cum a tot fost – de-o iarnă-n scăpătat? să te încrezi în muzica de îngeri sau să te-nfunzi în plin de viscol horn? de-atâtea ori ai fost chemat să sângeri: un soare şmecher nu-i şi unicorn! ce-i lumea? – un maidan cu muşcături abia aşteaptă grindina de fraieri: din Feţi-Frumoşi să facă târâturi tu – don Quijote – cu-umbra-ţi să te-ncaieri! ...frumoasă-i primăvara de speranţă dar pentru-un ou – nimeni nu-ţi dă chitanţă! * DELIR DE PRIMĂVARĂ catifelatul aer de martie mângâie şi zeu se simte orişice momâie! iar păsările-au explodat zenituri în umeri ne fierb aripi – rai în rituri! o Doamne – Ţi-ai deschis comoara-n ceruri nu se mai văd arhangheli la creneluri: nu merit izbăvirea – dar mă simt izbăvit în tot arde frăţia – deşi toţi m-au hulit! delir de primăvară – vicleanul elixir mă pradă de nelinişti: cămaşa de nădejdi cu ea doar îmi acopăr ruşinea de fachir! delir de primăvară – în sânge clocoteşti! ...Hristoase-frate – apasă-mi pe-umeri cruce să nu uit că-n cer – doar dorul ei mă duce! * MARTIE VICLEANUL martie vicleanul - martie de soare prin vine-nlumină – ochiului dă rugă: martie de soare,-mpunsături de floare şi vii revoluţii printre aştri-alungă! martie vicleanul – martie de soare: din zăpezi Hristosul – înalţă făclie şi astfel în lume nimeni nu mai moare tot mai mulţi la focuri încep ca să ştie! martie de soare – suflet de femeie chemat din pâraie – vrăjit din oglinzi: la toate-ale lumii se va afla cheie la toate-ale lumii – ecou de colinzi! ...se trezeşte orbul - în barbă cu fluturi cască bolţi de ceruri...acuma, te scuturi! * NU-S PRIETEN CU NIMENI SUS-PUS „de la mălinar la mălinar”, doamnei şi surorii mele întru Duh, Luminiţa Aldea nu-s prieten – măre – cu nimeni sus-pus sunt – ziceam - un simplu trăitor de viaţă... nu mă ia deoparte – spună-mi ce n-a spus: cumpăr alfabetul cu sânge şi greaţă slovă după slovă – picătură vie îmi înalţ durerea – de la glie-n cer: Dumnezeu – în mine – sângeră şi-nvie fără de răgazuri – Crucii grănicer nu-s prieten – măre – cu nimeni sus-pus sângerez învăţul – tot – cât se cuvine drumu-mi este unul: răsărit-apus cu o stea deasupra – care treaz mă ţine ...El, Nazarineanul, frate-umil, sublim: împărţim şi sânge, şi stea împărţim! * PRIMĂVARĂ INTERZISĂ a îngheţat până şi marea – bocnă... hrişti – peste val - păşesc încolo-ncoace toţi cocoşaţi – în lung alai de ocnă: neliniştiţi – adulmecă – vorace! spre ţărmii-nceţoşaţi cu lungi păduri renunţă pescăruşii să privească: din peşteri de văzduh ies monştri-obscuri cu ochi fosforescenţi şi bot de iască... e seară – va fi noapte-n lanţ de beznă iar câinii văii te înşfac' de gleznă! strigoiul primăverii-a-nnebunit: e interzis – cât de târziu venit... ...pe-ntinderea pustie se aprind toţi cei ce-ncearcă-n murmur vreun colind... * PĂRTĂŞIRE Hristoase, Tu, lumină nepătrunsă Tu, rege peste-ntunericul de-amurg – pune-Ţi - pe pieptul meu – mâna-Ţi străpunsă redă-mă Ţie – din toate câte curg! Hristoase,-ncoronat de spini – lucind scuipaţi – şi sânge şi batjocură pogoară să împărţim şi frângeri şi puteri – ca fraţi acum – când lumea s-a aprins de seară... stinge-mi – Hristoase – peste ochi – mii stele prăvale – peste mine – de cer lespezi clopote bat ceas alb şi ceasuri rele dar Tu de mine – frate – nu Te lepezi! ...în miez de noapte – îngeri Te vor cere: voi fi părtaşul Tău, la Înviere! * NOAPTEA SĂRBĂTORII din şopotiri se-aprind – în nopţi – copacii şi florile fecioare ard sub văluri: cât de bogaţi mai pot fi toţi săracii când doar ei văd averile din ceruri?! tot m-a trezit migala de maeştri care-au visat văpaie de petale: măiastra boare-a mirilor tereştri sunt răsuflări de îngeri – cer la poale! da – m-a trezit Hristos în Sărbătoare: a înviat – din răni – în cununie! tot ce-i rănit – făcutu-s-a-n El floare iar în treziţii oameni – nebunie! ...de câtă nebunie eşti chemat Grădina s-o-nlumini din sfânt păcat?! * LĂNCIERII PRIMĂVERII cu lăncile de flori împung spre ceruri să se destupe Taina Învierii: de peste tot – din orice colţ de leruri fulger' lumina albă – lăncierii! e-o devastare – prigonire-a iernii cu tăvălugul razelor de flori – severă putrezire – fărăviermii fără slin de metamorfoză: doar zori! tăios – văpaia luptei-incendiază pământ şi cer – şubred şi mucegai: rămâne-n viaţă cine-a cerşit viaţă şi-a scăpărat pricini în contra beznei şi-a complotat să fie – pe pământ – iar rai! ...scânteie-a Trandafir – pe Cruce – cuiul Gleznei... * METANOIA cu ghiold vârtos iudei te-mping spre pisc şi n-au ştiut că Împărat Te-aşez! prin suliţi te-au stins: noi raze – de nou risc ei au aprins – astfel – şi un nou crez... prin Calea Crucii – aprigă povară ei ţi-aşterneau – în purpuri – Săvârşirea! din zgreapţăn de scuipaţi şi de ocară fără s-o vadă - -aprindeau Mântuirea! ...azi nu suntem sălbatici mai puţin şi-s proşti mai mulţi şi tot mai fioroşi: dară lucrarea-I - prin sângerări şi spin se face tocmai unde-s nori mai groşi! ...va fi o noapte preatainică - şi-o stea sub care crunţi duşmani - fraţi s-or îmbrăţişa! * LA OSPĂŢUL MÂNTUIRII îngeri şi-a trezit pe ramuri cereşti lamuri Sfântul Zarzăr! pâlpâie lumini de raiuri zeieşti graiuri în Grădină! păsări mii se aşezară se-nchinară pe-al Lui Umăr! din toţi porii-asudă Lumea Vin de Floare Sărbătoare! vin serafii toţi în iureş vestesc gureş Mântuire! El zâmbeşte peste creste şi din rane face strane! la Ospăţul Lui s-aşază ca pe-o rază Omenire! * LIEDUL METAMORFOZELOR ar fi fost bine să plouă-ntreaga noapte să mă înec în florile de rod: aşa – doar voi privi de pe înaltul pod cum faclele se sting – discret – în şoapte cumplitul lied mă urmăreşte-n stele orbesc privind la şarpele uitării: de-atâtea-ncolăciri - se rup ostroave oprindu-l pe Ulysse-n gura mării e cântul bolii zborului de flutur e cântecul seminţei prinsă-n brazdă: din fâlfâiri – târâş fără de gazdă din moartea zânei – florile se scutur... ...mareea morţii unduie-n coroane: răsare luna – cap punând la zvoane * CÂNTÂND ÎN VIE licăre şi flacăre – în ploile nopţii flecăreli de trubaduri - îngeri din adopţii! latră câini în subpământ – huhuie comori e un timp ca să trăieşti – zorii-s ca să mori... nu veniţi cu nunţi prin munţi – călăreţi de spaimă vi-l ştiu tropotul saşiu şi a voastră faimă: mai bine scăldaţi în vin miezul cel de noapte să plutească-n el – cu lin - stele tot mai coapte şi un greierel din vii pună-n strună visul s-o convingă pe „cumătra” – prima oară-n ere că nu-i asudat de munci – ELCRIN – paradisul şi că lenea din lumini dă oricui putere! ...tresării din cântu-mi beat - un butuc cu coarde: Hrist se ghemuie-mi în pălmi - ori piron mă arde? * ARHANGHELUL DIN STUPCA** lui Ciprian Porumbescu tragi cu arcuşul peste aştri - -nduioşat vioara munţilor vibrează - -n mii de brazi de-atâta patimă şi suferinţi de dor se-aprind şi ard biserici – TRICOLOR! vremea-a-nşirat pe struna-i zvârcolită sufletul românimii-ngenunchiate Hrist leapădă lacrimă nezbicită învie-n sori coroanele-astrucate... arhanghelul din Stupca aiurează miezuri de noapte se descântă-amiază iar zânele din flori îşi scutur roua şi-a cântec se deschide-o lume – Noua! ...e-atâta jefuire - de sfânt şi de frumos încât toţi îngerii s-au prins în horă – jos! * ÎN VISUL GRĂDINII în visul Grădinii mă voi odihni şi – de n-am fost smerit – acum voi fi: plutească-mi mantii de senin pe umăr deasupra mea-i un stol de îngeri fără număr! ...şi mintea-mi toarce preacuminte strună şi inimii i-am dat – pentru iubiri – arvună: s-a luminat fereastra Preacuratei – sunt trubadurul aşteptat al soartei... ...n-aduc suspin – nici fumuri de mărire doar inorogii blânzi ai Cosânzenei: sunt doar văzduh – parfume şi uimire sfioasă rază-aprind – spre voalul genei... ...îngenunchem minunii de candoare: Regina-n Cânt de Dor – Privighetoare! * Cartea a II-a: VÂRTEJURI BALADA ŞI RUGĂCIUNEA LUI JOAN SALA I FERRER SERRALLONGA partea corectă câştigă din ce în ce mai rar – aproape niciodată nu există alt iad decât cel de pe pământ: iadul făcut de cei bogaţi – celor săraci trebuie să se schimbe ceva - din temelii - în lume: să-i trimitem în iad – pe ucigaşii cei bogaţi – să-i trimitem în iad – pe slugoii celor bogaţi – ucigaşi de săraci raiul – astfel – se va aerisi şi deplin lumina cei săraci să aibă demnitatea de a purta arme – contra bogăţiei: bogatul e bogat – pentru că a ucis şi-a furat pe toţi cei săraci – care sunt mulţi – şi deci – mult mai bogaţi decât bogaţii – pe care-i fac bogaţi – ei rămânând săraci Hristos îi va ierta pe cei săraci – şi-i va ajuta – să scape de bogăţia bogaţilor – deci şi de bogaţi: pentru că Hristos este lumina luxului orbitor al sărăciei – care a zguduit din temelii palatele – a dăruit Mireasmă de Smirnă şi Înălţat Trandafir – tuturor sfintelor colibe nu poţi uita – nici ierta – pe autorii „*en vogue” ai milioanelor de cadavre umile: cei ucişi de aroganţa bogăţiei ei s-au mântuit – dar nu mai învie – cu glas de aprig văzduh să-şi slăvească frate Hristosul: şi nimeni - cu adevărat - nu-L ştie pe Hrist – fără de ei – Prinţii Sărăciei nu poţi ierta nici uita – sângele săracilor – care se scurge nevinovat – în pământ – şi nu mai vrea niciodată – să se-ntoarcă-n artere de săraci vii trădătorii de Hristos trebuie să moară – la picioarele săracilor: diavoli învinşi sunt bogaţii – iar săracii arhangheli suntem doar oameni - înfrăţiţi în lumină cu Hristos: bogaţii şi trădătorii – doar diavoli să-i mântuiască – dacă vrea şi chiar trebuie – Dumnezeu: noi nu putem mântui noi vom lumina drumul pe care vine Dreptatea – Mireasa de Taină a Lui Hristos noi vom muri – dar nu vom şti ce-i închisoare: destul ne-a fost viaţa – soră mai mare a oricărei temniţe bogatul e bogat – pentru că a ucis şi-a furat pe toţi cei săraci – care sunt mulţi – şi deci – mult mai bogaţi decât bogaţii – pe care-i fac bogaţi – ei rămânând săraci nu vom fi răi – noi cei săraci – cu cei bogaţi – dar vom fi drepţi şi neînduraţi toţi vom muri – dar bogaţii ticăloşi – trebuie să ne-o ia cu un pas înainte aşa e drept – şi Hristos e Dreptate cei bogaţi au dulăi: ucideţi dulăii urii lor laşe - smintită întru soioasă crimă cei bogaţi au bogăţii: nu vă atingeţi de ele: sunt spurcate de sângele din noi – care ne-a trădat – şi-a ieşit – fără veste – din noi - pe ei să-i întâmpine daţi-le foc bogaţilor: vom începe o lume mai bună – cu mult mai curată: Sărăcia Demnă de Foc – Sărăcia cu Fruntea Sus – până-l simţim pe Hristos lăcrimând pe frunţile noastre uscate: abia atunci ne vom căi – şi-i vom şopti cântecul vinii noastre - numai Lui ucideţi – ucideţi – ucideţi nu vă opriţi: Dumnezeu va şti să aleagă – întru Împărăţia Sa nu cruţaţi – căci nu veţi fi cruţaţi – de bogaţi: pe ei – diavolul i-a trimis – în locul lui - să nu cruţe – moartea - pretutindeni - s-o asmuţe bogatul e bogat – pentru că a ucis şi-a furat pe toţi cei săraci – care sunt mulţi – şi deci – mult mai bogaţi decât bogaţii – pe care-i fac bogaţi – ei rămânând săraci * biserica lingăilor – doar pentru bogaţi are ochi – odoare - tragere de inimă şi drag: doar Hristos iubeşte şi iartă săracii – fraţii Lui: de diavolul cel mai aprig în trufie – de-al bogăţiei diavol – ei s-au lepădat şi pe care diavol – cu moarte l-au mustrat Hristos arată – într-una – spre Sora Cerului de Foc Mânăstirea: acolo sunt mormane de aripi de lumină - cu care să fulgeri spre cer – să scapi de bâzâitul exasperant al aripilor diavolilor bogăţiei vulturii Lui Hristos sunt cu noi – zboară doar spre piscuri - în munţii din inima noastră nu ne vom umili în faţa bogaţilor: decât în faţa diavolului să te umileşti – să te – laş linguşeşti – mai bine – din leagăn să te fi strâns de gât Maica de Lacrimi - şi Dragoste Oarbă numai în faţa Lui Hristos vom veni – ca-n faţa singurului frate – sângele Lui ni l-a împrumutat – când bogaţii ni l-au vărsat El nu ne va pedepsi pentru Dreptate – nu ne va prigoni sufletul şi nu ne va ucide – pentru că am luminat lumea de diavol – pentru că am năzuit să facem - după a Lui poruncă: „*precum în cer aşa şi* *pre pământ” – ci ne va conduce şi găzdui – cu drag – în casa Lui tupilată-n văzduh – printre flori - până rănile se vor închide nu acceptăm să ni se scrie cartea: nu vrem să ni se scrie că „aşa ne este scris”: nu ne vor ucide oameni – ci ne va lua - în grijă şi milă – din tot chinul pământului doar Tatăl nostru – carele pre noi ne-a închipuit – şi necioplit Tatăl ne-a dat Dreptatea Vulturului să zboare în cerul inimii noastre mai bine te omori – decât să laşi ei să te omoare: n-au drept n-avem faţă de ei vină orice torturat e Hristos: la fel când – cu ultim geamăt – sfârtecat de fiara cumplită-a umilinţei îngrăşat-triumfătoare moare frate Hristoase – Tu doar ne înţelegi – deci iartă-ne ajută-ne luminează-ne cu propria-ne lumină – scapă-ne de diavolul bogăţiei – şi de bogaţi – şi de trădători (...de fapt – aici e una şi aceeaşi rugăciune...) bestia gloatei linge cizmele bogaţilor: vă umiliţi în faţa lor – deci uitaţi de Hristos – Împăratul Demnităţii în Cer şi pe Pământ Hristos se încruntă – şi el - în uitare – cu scârbă: să treacă spre moarte şi-uitare - îi lasă pe reptile slinoase – bogaţii şi gloata imund târâtoare – (bogaţi-laşi-trădători) – şi-i zugrăveşte – în veşnicie - Sfinţi ai Zidurilor de Mânăstire a Focului – pe săracii care mor cu arma sufletului fulgerând între dinţi ...”bogatul e bogat – pentru că* *a ucis şi-a furat* *pe toţi cei săraci – care sunt* *mulţi – şi deci – mult mai* *bogaţi decât bogaţii – pe care-i fac* *bogaţi – ei rămânând* *săraci” ÎN CONTRA NEGUSTORILOR BURTOŞI* cei bogaţi trebuie împuşcaţi - „ca nişte câini turbaţi” (zice unul dintre cei prăbuşiţi pe brazdele Galaxiei) - atunci când se-apucă să-ţi vândă – pe parale – vântul şi gândul – când îţi vând – cu ţârâita – apă şi pământ – şi munte şi râu şi – cât de curând pungi cu aer – ca să nu horcăi prea tare – să-i deranjezi - din digestia lor grea - pe mahări - eventual să încerci să respiri - ...de parcă ei le-ar fi făcut – pe toate astea – munţii şi apele şi aerul şi cerul - iar Dumnezeu – nenorocitul de Dumnezeu – a ajuns un cerşetor zdrenţăros - pe la porţile îmbuibaţilor ăstora - care vând cer şi pământ – pe marafeţi – şi-şi alungă Creatorul – să hălăduie în boscheţi toţi negustorii burtoşi sunt nişte bandiţi cu soclu – de care n-are cum să-ţi fie milă - când te gândeşti cum au scos ei lumea lui Dumnezeu – la solduri: doi bani muntele de-acolo – aici noi – borţoşii suntem vulturii hoitari – râul ăsta – să zicem – un pol – că – altfel crăpaţi de sete – şi voi – sărăcanilor amărăştenilor – vreţi şi soarele – să vă soriţi – după ce aţi ieşit din împuţitura aia de fabrică de oase a Selenarei Mame – în care fabrică şobolanii nobili (nobili pentru că-s străini de Pământ - şi-s bandiţi mai mari decât se poate suporta şi imagina) - v-au înghesuit – ca pe sardelele - scămoase de atâta macerare - ca să lopătaţi – înspre ei – din oasele vărare – transfigurare-n minune! - mormane de aur - rece şi orb – pentru ei - ca un vin tare ...”*fie – un leu de* *fiecare sorire a voastră - la* *soarele meu – eu mă îndur de voi – treacă* *de la mine – ca de la Dumnezeu!” – tună şi ocărăşte – nevoie mare - şmecherul cu aureola – în buzunar „...dacă te-aşezi la umbra Lui Dumnezeu – sub Arborele Lumii – ori te culci în iarba din* *Rai – te costă scump...scump* *de tot...!” – te-ameninţă – mai să te-njure şi bată - cu ochii lui albi - ţintă la picioarele tale – sfâşiate de tot colbul drumului vieţii – orbul cu burtă „...pe malul ăsta – să plăteşti taxă – dacă vrei să te uiţi – cum curg* *apa şi* *zilele tale – dacă vrei să te uiţi la* *soare – la lună – la* *pădurile verzi de pe* *pământ – şi la cele de foc – din* *ceruri!” – îţi urlă banditul şef – fost barbugiu de serviciu – acum însă – ajuns Patronul - de maluri de apă – de moteluri zidite din Vâlve de Munte – acum căţărate caracatiform pe piticul fâs-munte - Patronul de stele care n-au voie să strălucească – decât la intensitatea plătită de proştii lumii – care s-au lăsat încălecaţi - pe nesimţite - de paiaţele lumii cei bogaţi trebuie împuşcaţi - „ca nişte câini turbaţi” (zice altul – cu mâinile ciunge de trudă câinească...): lăsaţi mila pentru cei care v-o cer - şi chiar sunt sfinţi şi nevinovaţi: spre exemplu – chiar câinii turbaţi (nu mai comparaţi!) – care n-au furat şi ucis – pentru a deveni turbaţi – ci se chinuie-n spume să înoate la ceruri – de unde-i cheamă – urgent Atoatefăcătorul - care nu le cere nici preţ – nici chirie – doar chinuita lor viaţă – pentru a le da – în schimb - liniştea din Astrala Lui Zidărie ...bogăţia – însă – este turbare asumată cu rânjet: trageţi în burţile rânjitoare - trageţi de tot – până la ultimul glonte – cel de pe ţeava exasperării – trageţi cu toate hohotele voastre de plâns – strânse - cu chin şi sângerată răbdare – ca roua privighetorilor - printre braţele voastre – braţe având palme bătucite de foc şi de vânt şi de cer şi pământ frământat – braţele năravului vostru nebun – acela ca - de mii de ani să fie doar umil muncitoare – strânse pe oase - de atâta trudă şi de naşteri de lumi – smerit şi grijuliu tot învârtind şi-nfocând viaţa pământului – ca pe Candela Lumii - neîncetat Veghetoare STRĂINĂTATEA DE-ACASĂ iarbă – terciuită de praf - motorină şi funingini în şanţul drumului – urma de roată – trecută prin carne de câine câţiva scheletici copaci cerşesc – zadarnic pe deasupra inimilor de fier - ale maşinilor Dumnezeu – aruncat de suflul aroganţei TIR-urilor - dimpreună cu cadavrul de câine - în şanţul şoselei – stă cu aureola prăfuită – între palme: se întreabă – ca-ntr-un bocet ce caută El – în această strivitoare străinătate de-acasă * E-O VREME e-o vreme pe placul meu: ploioasă cu blesteme: ghirlande de păsări frământă şi neliniştesc aerul – la culme spinările cerului se freacă – una de alta – gata să scoată fum şi scântei – să ia foc e cazul de multă – de mult mai multă furie – în această lume - jalnică lume - pe care nu o luminează nimic * INSTABILITATE niciun lucru nu e la locul lui mi-e teamă să-mi spun chiar numele – ca nu cumva – cât timp îl rostesc – să se schimbe – şi de tot să mă rătăcesc masa la care scriu are – mereu alte dimensiuni – patul – în care dorm – mă trezeşte – mereu spre alte puncte cardinale – decât cele patru – pe care le ştiam – cândva soarele este într-un continuu apus – indus – iar luna a dispărut - a renunţat la identitate – de mult am învăţat să-mi smulg cojile de pe rănile în curs de cicatrizare: durerea - modulată permanentizată – îmi deturnează atenţia de la groaza – de morişca lumii – de morişca asta a dracului * PROGRESIE ARITMETICĂ tineri – oameni – chinuiţi de sexul lor – toţi – trupuri nepotrivite cu boala: Duhul – mereu mult mai chircit - decât oricare dintre zvârcolirile delirante (extravagante şi penibil acceptate – cu înghiţituri de maximă umilinţă) - ale trupului tineri – oameni – căutând unde nimic nu există – sau cel mult un spasm nocturn – tot mai ceţos şi ambiguu sematic – şi-apoi iar – neantul întrebării fără buză de răspuns carnea se supără aprig - de atâtea sincope ale simţurilor şi ale pustiitei conştiinţe bolovănoase (poţi să îneci - cu ea în sac - toţi câinii din ograda lumii) – carnea cade – cortină de lepră în spatele căreia rânjeşte – pedant şi triumfal – bonom suficient – scheletul ...scheletul concluzia - ca miză ascunsă - de la început - de şeful tripoului lumii – scheletul – concluzia care de mult – se aşteaptă pe sine – într-un joc măsluit – de la-nceput – până la sfârşit ...nu aplaudaţi – la ieşirea din scenă trişorii * UN VAGABOND vagabond – ducând în cârcă o cocoaşă: rele gânduri – rele vremi – în traistă strânse ...a fost om – e-o arătare laşă trup de umbră – cu priviri prelinse nu e sigur că-i din lume – e vânat nu-i doar singur: e pustiu de ce va fi se-ncordează a păstra un loc curat pe-unde pasu-i totdeauna şovăi când şi-a frânt în'untru curcubeul? când din jaruri stinsu-s-a cenuşă? asta ştiu doar domnii cei de ceară cei cu sufletul făr' de fereşti ori uşă: l-au strivit - gonit din casă şi din fire de-şi lăsă şi cer şi soare-n părăsire... * VREMURI FĂRĂ CEAS păsări vremuiesc cu glasuri sure vremea nu mai ştie cum să fie vântul bate parcă stă să-njure o lume lividă – vineţie aşteptăm să fie iarnă – -a câta oară ? - urmele să ni se şteargă în zăpezi ...cârd de gânduri – cârd de ciori coboară făcând întuneric beznă la nămiezi am uitat să-ntorc vreun ceas să meargă stau la geam şi-aştept vreun om să treacă: nimeni nu s-arată – doar o barcă scârţâie-ntre nori prăfoşi ca o teleagă... ...Dumnezeul lumii e cenuşă n-a lăsat pe nicăieri vreo uşă * NEPUTINŢE MISTICE bat clopotele neputinţa lumii de-a-şi duce-n linişti trai cuviincios bat clopotele neştiinţa lumii de-a găsi-n ceasuri miezul cel gustos degeaba plâng în bătătură pomii degeaba-şi risipesc apele-arginţii: de peste tot se furişează gnomii vampirii-şi tot ascut la lună dinţii ce nobilă-i Grădina cu-ai ei îngeri... - de peste tot vin incendiatorii de eşti Hristos ori numai om – tot sângeri culegi din praf preaînjosite glorii... ...drept în orbite îţi înfig făclia n-apuci să-i vezi: îşi fac doar meseria * O PASĂRE CENUŞIE o pasăre cenuşie stă – şi mă priveghează – din copacul ei descărnat ceasul n-a mai găsit de cuviinţă să se vădească – şi n-a mai sunat mă priveşte – pasărea cenuşie – ţintă în ochi – până mi se răceşte şi măduva spinării – până ce îngheaţă şi cad din cer – câte una sau buluc – stelele – prefăcute – şi ele – în cenuşă – de prezenţa obsesivă (piază rea – pieziş ascultată de soarta cea moartă) – de prezenţa batjocoritoare – cât şi-o vrăjitoare - a păsării de sub pământ bulbucesc suspinele unui monstru blajin – care hălăduieşte acolo – din veac – ferecat în adâncuri şi faţa pământului se face riduri-riduri – de la suspinele bietului întemniţat – în propria-i necredinţă ...nu mai am unde fugi – nu mai am unde scăpa: toate drumurile s-au sinucis: uite aşa – s-au strâns unul pe altul – de gât – cu lungimea lor insuportabilă – nejustificabilă – în faţa contabililor livizi ai universului – năpădit de nepăsare - şi de buruiana cenuşii stau – resemnat – ochi în găvan gol – cu pasărea cenuşie: tot jarul din vine se stinge – prelinge – se scurge – bucăţi lichide – precum lutul asudat de coşmaruri – într-o mocirlă: sunt ceasurile pe care le-am tot amânat – de la viaţă – şi acum – zac îngălate îngăimate – cleioase – unele în altele îmbrâncite – fără chip fandosite – resorbite în orbirea de Moarte – în lipsa de ecou – de onorabilă – visătoare şi aprig – brav vânătoare Moarte ...doar o surzenie cronică scrisă în nicio cronică – a înjositei prin zdrenţuire şi uitare – printre schelete umflate de-orgolii călare – fosta doamnă Moarte ...dacă însăşi Moartea a fost părăsită de onoare – dacă însăşi Moartea - nu se mai poate ţine în şa – mândră şi exemplară – dacă – deci nici în Moarte nu mai ai nădejde – te-ntrebi: unde ai ajuns – unde s-a ajuns? îmi plesnesc – explodează de singurătate – unul câte unul degetele mâinii drepte – deci nimeni nu va consemna – nu va şti – ceea ce eu acum spun – dau – către zadar mărturie ...acum – am închis până şi găvanele foştilor ochi – să uit că exist – să uit să fiu trist n-ai cum să te opinteşti afară din soartă – când nu mai ai chef nici măcar să-ţi chemi înapoi (ca pe câinii sloboziţi – peste noapte – din lanţ) – Privirile – care s-au ascuns – toate – găvozdite unele peste altele – în lucrurile privite lasă-le acolo – Privirile: poate ele recunoscându-se una pe cealaltă (privire privindu-se până la osul privitului) – vor şti să plângă – măcar să plângă – ceea ce orbitele tale – scobite şi negre – nu mai sunt în stare şi-n rost – să facă – s-au dezobişnuit – pe bună dreptate: de ce să-ţi reverşi posibila vlagă – peste ogoare însămânţate – burduşite cu sămânţa a milenii de zgură? * O DUNGĂ – FIZIC - INEXPLICABILĂ aud – undeva – ecoul degetelor mele – bătând un ecou de marş – pe un ecou de margine de masă viaţa mea s-a jucat la zaruri – şi toţi câţi au pariat pe ea – au pierdut stafiile degetelor mele au înconjurat – în horă tăcută jilavă şi rece – stiloul – şi l-au silit să se mişte – în sensul celor scrise aici ...ferestrele s-au înfundat – negre - cu linişte: pe sub pragul inimii mele – se scurge către plămânii mei – învinşi istoviţi – care de mult s-au predat – gazul otrăvitor (lingând timpane – amintiri aeriene de mult uitate priviri) - al amărăciunii ...mestec proaspete flori de salcâm – şi mor: rămâne – din toate – un surâs – excesiv întins până să plesnească – de răbdare ...elasticul surâsului răbdării s-a rupt – în toate părţile dintr-odată... ...de fapt – sora de salon care stă aplecată peste patul unde scrie c-aş fi fost eu – se şterge de zor – pe obraz de o dungă roşie – fizic inexplicabilă * SOLUŢIA se întâmplă atâtea lucruri – în lume - total inutile – exasperant inutilizabile „- *a ieşit o carte* *extraordinară!” – „-...toate* *cărţile care ies – sunt* *extraordinare*...” – „-*se strigă – de* *undeva!” – „-...de peste tot* *se strigă – de* *foame – de* *moarte – de* *sanki*...” „- *a murit un* *preşedinte!” – „-...au murit atâţia preşedinţi..unul după* *altul*...” – „-...şi papa...” – „- ...şi *papi au murit* *sodom*...” „- *a înviat* *unul*...” – „- ...mereu *învie câte* *unul* – aşa *demonstrativ*...” ...ce-i de făcut – ca să atragi atenţia într-o lume – în care - toate faptele – devin lucruri: lucruri mucegăite - de dezinteresul general şi total – lucruri care se rotesc în gol inutil? cum să atragi atenţia asupra sângelui care picură - gâlgâie – foarte real - din căscate răni – fără nicio intenţie ascunsă – ilicit filmată – de a se mai întoarce la inimă – cum să faci să atragi atenţia - asupra horcăitului – aspru ca aripa diavolului... – ...asupra ultimului – ...fără „va urma” – fără *„partea a doua - secondo tempo” ...! - strigăt de suferinţă zvârcolită - şi moarte – cu dinţii înfipţi - buldogeşte - în beregată? ...laşi braţele-n jos – a neputinţă – apoi – străluminat de-o idee – te duci în piaţă – la racheţii moldoveni – şi cumperi un AKM: te duci cu puşca automată sub braţ - agale – pe rând – la fiecare acasă - la toţi cei care ţi-au trântit - data trecută uşa-n nas - plictisiţi de avertismente şi exasperări fără „play back” ...rânjind – privindu-l – pe primul drept în ochi – fără să ocheşti – tragi în plin – tragi până-ţi frige-ntre degete ţeava – urlându-i celui acum interesat – pe când se prăbuşeşte – strângându-şi între palme – spasmodic – pieptul bolborosind de sânge: „- ei – ai mai murit undeva* *cândva?” „- ...asta nu...” – va mai apuca să suspine ...şi aşa la toţi – tuturor – pe rând... - până când nu va mai exista credinţa nimănui în trucajul morţii - şi nu vor mai exista spasmuri cumplite - ca forme ale plictisului generalizat – cu căscături trosnind alene - molimă a virtualităţii demente – decadenţei molatic funebre ...de aici – va începe iar – lumea curată – lumea ochi viu în viu ochi – nu ochi în striclă – sticlă-n ochi ...Crăiasa Zăpezilor Otrăvit Aburite - va sucomba – spre Triumful Înrouraţi Trandafirilor PLÂNS DE MÂL nu mai aveam casă stăteam între tufe de irişi ...urăsc cumplit - dezlănţuit irişii – îi măcelăream cu infimele mele degete – microscopici păianjeni dezmorţiţi fojgăiţi - de lacome promisiuni... ...fiori se târau în sus – spre bărbie şi gură şi frunte – tenii monstruoase tentacular rămuroase – ieşite din abisuri – precum coşmarul krakenilor – umilite de urduroasa suveranitate a mâlului oceanic ...plângeam – deci – lacrimi călduţe de mâl - în mijlocul imemorialelor hălăduiri de mâl toţi – din toate galaxiile ascultate cu ciotul – sângerând hidos - al conştiinţei – toţi mă implorau – servil să mă trezesc eu continuam să-mi întind mâlul – pe meridianele şi paralelele inimii era o vreme a descompunerii smeritului putregai de sămânţă atunci – de undeva cineva – a sunat trâmbiţele apocalipsei ...şi în palmă – am strivit ultima lacrimă a vieţii – şi prima – a învierii ...nicio cruce – toate pădurile de cruci ale pământului - însă n-au fost de ajuns încăpătoare – pentru făţărnicia scabroasă a morţii mele * SUNT ATÂTEA DE FĂCUT sunt atâtea de făcut – într-o biată scurtă viaţă nu apuci să faci decât preapuţine – dar ce trebuie şi când poţi să faci – nu întârzia – nu amâna: dacă nu-ţi stăpâneşti – în hăţuri – clipa – vei pierde locul din care-ţi vezi – netulburat de fantasme – viaţa şi rostul n-ai dreptul să şovăi – când auzi limbi despicate – în jur – şuierând n-ai dreptul să şovăi – când în jur nu e nimeni să te ajute – să te mângâie – dar simţi mâna Lui pe umăr: te-ndeamnă să nu te opreşti – decât odată cu viaţa inima ta îţi spune să te duci la culcare – când încă este lumină – deci încă îţi vezi – mâini şi lucrare inima ta îţi spune că nimeni nu mai e lângă ea – dar tu ştii că tovărăşia adevărată a inimii este înainte – dincolo de bezna pădurii – înainte – unde zăreşti Piscul – Muntele Primejdios al Zării – iar nu măruntele popasuri de lângă – din preajmă... ...atâtea aspide lingând – bale negre – faţa Pământului – şi atât de puţine călcâie decise – deasupra capului invers triunghiular – al duşmanului frica şi scârba sunt scuze – nu fapte nu aştepta Judecata – ci pregăteşte-te pentru ea ...sunt atâtea de făcut – într-o biată – scurtă viaţă * DESPRE FIARA DIN TINE fiecare are iadul lui personal – la fel cum şi fastuos personală - i-e moartea vii – cu piroga – din inima întunericului unui soare pârjolitor – şi te-ndrepţi cu piroga – străbătând pustiuri de ape – către acelaşi soare pârjolitor : un cerc caraghios şi terifiant înveţi greu – dar înveţi – că nu există mântuire în iad ţi s-au uscat - precum nişte cranii cu care ţi-ai ornat (fudul şi înspăimântat – bravând halucinant - ca ultimul soldat al războiului) - parii gardului de-acasă – toate nădejdile – toate iluziile – slăbiciunile tale de a îndrăzni să-ţi strecori privirea către oceanul de cositor topit al cerului asuzi cumplit – şi-ţi amorţeşte trupul – în încercarea – încăpăţânată de a-ţi împuşca – ţintui de nori – umbra zvârcolindă ochii tăi s-au jupuit – apoi – ce-a mai rămas din ei - s-a ascuţit – orbitor junghere – de când scrii lămuriri pentru o inexistentă posteritate: oricând te poţi străpunge - cu însângeratele-ţi priviri – oricând poţi părea – pentru fraieri – un orb înţelept trage-ţi mâinile de sub teascul timpului: cronici şi cronicari de bâlci – se vor mai cere – pe piaţă întunericul se scrie – fiară nesătulă veşnic - pe inimi – în toate limbile şi felurile – şi în forma tuturor cărărilor care-ţi desenează harta liniştitoare – a unui iad familiar – la îndemână – la îndeinimă – confortabil precum uneltele de tortură ale călăilor medioevici – special aplicate – pe mădularul Duhului tău – spre a-l convinge să se nege singur: fiara mârâie de satisfacţia întunericului deplin amuşinat * CURĂŢENIE DE PRIMĂVARĂ nimeni pe nimeni nu mai ia în seamă şi toţi ucid spre a se sinucide – privitul dincolo de nori e-o dramă: Mumele Lumii nu rămân gravide! suntem săraci – picioru-n fund diurn e singura dovadă că trăim: Molohul stăpâneşte – taciturn – nu ştim de ce – mereu ne tot căim... e zi de curăţenie – în lume: toţi amărâţii ne simţim gunoaie – dar ştim că va veni o ploaie şi ştim că se sistează orice glume... ...va fi surpriză pentru cei bogaţi: vom fi,-ntre stele, singurii curaţi! * PROLIFERĂRI DE LEPRĂ rânesc în suflet – porcii graşi – cu râtul: nebuni – cu nasul înfundat în scârnă smerite-irmoasele - de muci ne-atârnă toţi îl hulim pe Hrist – slăvind Urâtul! magii sunt laşi – s-au lepădat de stea Irod vâsleşte cărnuri – ghid trufaş: orbii – cu mâna lor – pe Hrist ar vrea să-l răstignească – trist puşcăriaş! nădejdea-i cerşetoare-n cruci de drum prostia e regină-n zdrenţe – crudă dreptatea n-are unde să se-ascundă şi-o lapidează damblagii duium! ...leproşi îndrăgostiţi lulea de lepră fac promo la...costumul lor de zebră! * OAMENI TRIŞTI oamenii sunt trişti – zâmbesc... – da-s foarte trişti nevoie au de „happy end” la filme nevoie au de agonii de-artişti sperând că îndrăzni-vor să afirme... de stele sunt respinşi – iar munţii-i scutur şi-ajung – mereu – în valea de duhoare: îi doare când copacii nu fac floare când nu se rătăceşte-n ochii lor vreun flutur... oamenii sunt trişti – zâmbesc... – da-s foarte trişti stau sub blestemul muncii ca să uite că viaţă-i când strigi - te-arunci spre moarte – rişti nu când aştepţi pe cele-atât de multe... ...nu vor veni – ştii c-ai ratat şi-ăst an ultimul răsărit – pe mal de-ocean... * TEATRUL LUMII e comedie: doamne cu regi se taie trebui' s-azvârli – din oameni – totul sânge; păpuşa blestemată – proasta – plânge: rămâne-n scenă numai vâlvătaie! cu butoniera-n gât – toţi sunt nebuni şi trandafirii – din răni – le curg în jerbe iar săptămâna lor începe marţi – nu luni: războiu-aduce-n scenă hârci superbe! toţi sunt nebuni – tot sângele-i afară e-un teatru de fantome-n zdrumicare: face toţi banii şi chiar o fanfară această agonie în stil mare! ...de v-au plăcut nebunii – poftiţi şi astă-seară: va fi - fără absurdă pauză – moarte-amară! * RATAREA PLIMBĂRII am trecut printr-un crâng – de la care-aşteptam minuni la tot pasul: n-am întâlnit decât tristeţi în puhoaie – umbroase şi putred de umede – în care mintea şi pasul mi se-nglodau – şi clipoceau slinos – tot mai adânc: ploua mărunt şi fără oprire – cu noroaie şi nefericire nu era – pretutindeni – decât exasperarea – apoi nepăsarea posacă – a unei mocirle fără sfârşit am trecut printr-un crâng – şi nici azi n-am ieşit dintre coşmarurile întrezărite – între două păşiri năclăite – şi un gând de îngenunchere cu totul – între noroaiele fără fund ale apei * CONTRADICŢII DORITE îmi lipsesc multe lucruri dar chiar le vrei? – aş vrea câteva – nu multe – dar intens parfumate: aş vrea o primăvară care să-şi explodeze mugurii pe pielea mea – ca nişte cratere de sudoare – aş vrea stelele – miriade – să se ciocnească-ntre ele în jurul lămpii de pe masa mea – şi să aprindă perdelele... aş vrea ca lucrurile din jurul meu să nu pălească – atunci când le privesc – de parcă şi-ar lua un sfios – dar definitiv – adio ...cine sunt eu să îndrăznesc a vrea ceva? – sunt mucegaiul negru - care deja sufocă – umed iarna stufoasă-a ferestrelor... afară e viscol – dar nu de petale: sunt cuvintele pe care le-am dat afară din cărţile pe care – da refuz să le scriu – cuvintele care bat – miloage-n fereşti – dar eu înăuntru – am dat foc tuturor coperţilor: să-mi fie măcar cald – în această ultimă noapte... ...o stea arzând – scânteie rătăcită din Marele Foc – din mine – o stea – teribil de emancipată – afară – singură pe o ramură –şi-a şters aripile – cuminte – de praful şi zgura de văduvie-ale cuvintelor – şi-acum mă huiduie şi mă descântă – luminoasă şi proaspătă - precum Pasărea Măiastră: numai şi numai - din spirit de contradicţie * TEATRUL LUI DUMNEZEU soarele-aprinzi – zilnic – conştiincios dar miasma sălii la fel de rea-i – mereu - şi-l stingi – pe seară – economicos: a mai trecut o zi – în ţeapănul muzeu... sub becul rece – sunt butaforie copacii – păsările putrezite-n zbor: şi-au supt într-înşii muguri – euforie cum sugi măsele-n care carii dor de plictiseală – câte un strigoi mai mută un decor spre nevăzut: dar - zău – nu merită crezut totul în lume-i să te păstrezi sloi! ...e-atâta plictiseală-n hardughie: nu-i mai plătesc lui Dumnezeu – chirie! * LUCIFERISM întind – spre mine – uscatele beţe copacii toţi – milogi – incompetenţi! nici norii nu-şi sculptează albe feţe...: pe toţi – Hristos ne lasă repetenţi! an după an şi viaţă după viaţă ratăm – şi toată bezna vine-n faţă! multlăudatul om e o paiaţă: da – capodopera lui Dumnezeu e-n ceaţă! un gând – măcar un gând întru smerire: ca boare-am dobândi Via Simţire! nu : noi ne punem – singuri – moţ şi ne trezim – cenuşi – la colţ! ...din primăvară-n iarnă pribegesc şi fericirea uit s-o caut – nu s-o găsesc! * ADVERSARUL trag după mine un cadavru,-n salturi nu mă trezesc – nu ştiu unde-l ascund: nu-s vinovat – ci blestemat de-nalturi... şi lepra-ncape-n timpul tot mai scund iar mai zvâcnesc din viaţă – şi cadavrul urmează – ca o umbră – somnul meu: n-a răsărit nici luna – creşte navlul marfa de preţ m-a copleşit de greu... ...ce ai făcut cu viaţa – cu smaraldul tu – orb căzut cu trăsnetul – din frunţi? căci Dumnezeu doar îşi desface faldul iar tu-n amurg - orgolios – te-afunzi ...eşti veşnic – între chin şi chiot – veşnic dar hohotu-ţi agonizează-n sfeşnic... * SPASM COSMIC** 3 februarie 2011, Înmormântarea I.P.S.S. BARTOLOMEU ANANIA Duhuri de Fulger părăsit-au Pământul E vreme de cumpănă-n Valea Ruşinii: Nu s-a-nnoit – în eoni – Legământul Şi toţi dăm în brânci – dar vedem Drumul Vinii... A zadarului zarvă-asurzit-a şi zeii – Netulburaţi – constelaţii cresc Crinii: Ideile mari navighează prin cosmos Fără de tihnă-ori pălirea-a Luminii! Înainte-napoi nu e timp nici veghere Prăbuşiţi ne oprim, nu la han ori la semne: Chircindu-ne-n cărni, năvălim în Putere! ...Deja e pădure de rai, Sfinte Lemne: Schimbi truda pe-extaz şi privirea pe-orbire – N-avem pas – n-avem chip: e Nemărginire! * ROST ASCUNS** lui Eugen Evu mai prind o primăvară-n viaţă vedea-voi – înc-un an – ce-am mai văzut: va fi iar soare – multă disperare şi suferinţe mari – de necrezut ...mă-ntreb – mereu – cum e posibil să fiu trecutul – eu - prin flăcări orb: cum voi fi îndurat ce-acum e-uitare? cum am ajuns oţetul – tot – să-l sorb? cum e posibil să-ţi repeţi în roate şi fericit chiar – un calvar banal? cum e posibil – hoţ de cruci în rate să fii şi răstignit – şi canibal? ...prostie şi sfinţie – calvar ca har treci vieţile prin iarnă – sărman zidar! * NĂSCOCIRI CURAT OMENEŞTI** doamnei Rodica Lăzărescu poţi să mori de cutremur şi de potop ori pârjol – poţi să mori de foame – poţi să mori de inimă rea primele două soiuri de moarte sunt viguroase laconice: al treilea este penibil prelung – şi atât de fără întoarcere către omenie şi oameni în definitiv – nu Dumnezeu a creat penibilul jalnic al morţii – ci tot oamenii – s-au sfătuit între ei cum se poate-omorî moartea ruşinii – cum pot ciunti – hidos şi cumplit chinuit – pe liber barbarul - zborul spre cer ...şi oamenii – spre bucuria Satanei – au izbândit: confortabil - chiar strălucit! * OSPEŢE leşină muzici – ospeţele de regi se gâtuie – livid – cu flori şi cu femei – te-obligă paradisul să-l alegi: în candelabre-s îngeri – şi-n temei! un vis isteric linciureşte luna coroanele se schimbă pe cătuşe: morţile între ele – jucăuşe încurcă-n târguri craii cu furtuna! bravi cavaleri – smulgeţi-vă din Mască spargeţi potire – şi salvaţi Ideea! Hristos Pribeagul să vă recunoască ...în flori - pe Iosif din Arimateea nu-l mai treziţi: blând prinţ – rămână broască! ...riscaţi cu calul „Har” – nu cu Femeia...! * MARTIE ÎNVINS... învins – se-nclină Martie spre vifor: câte zăpezi – în primăvara vieţii! mai apucăm să ne trăim drumeţii sau iar ne pierdem între ceţi de pripor? ţi-ai pierdut zeul – lună albăstrie... deplin armat – când oare va să vie? iar urlă lupii, pe la stâni, în munte – iar ne plecăm, în umilinţă, frunte... e-atâta-amărăciune-aici, pe coastă că ghioceii nu-şi mai sparg fereastră... – şi a venit, din friguri, o nălucă şi nu mai vrea, din inimi, să se ducă... ...bătrânii mei, întorşi, mă întrebară: va mai fi-n ţară, oare, primăvară? * UN SOI DE SONET neamuri proaste – din fântână au ieşit cu gust de frână şi-au crescut ele deplin umplând pajişti cu venin neamuri proaste din scaieţi au ieşit – şi sunt poeţi! au ieşit dintr-un coteţ când făcu dracul podeţ neamuri proaste din pustii stropşesc codrii răbdurìi de rămâne-n urma lor odrasla pulberilor... ...a venit şi Dumnezeu: se uită într-un muzeu! * NEBUNIA VIEŢII suntem - în viaţă - doar ce vrea Dumnezeu nu ce ne-nchipuim – pretindem – ori plătim: nu ne-nvăţarăm – şi ne este greu să-ngenunchem în Templu – să ne umilim! mult ne mai doare când – proşti – ne dăm de gol! uităm de naşterea din apă şi din foc uităm prin Duhul Lui să dăm ocol ca – astfel – orice împărat ne facă loc...! un pian de răni e sufletul din noi la cari Satana bate genial concert turbat – cu-orgolii tot de soi! ...şi suntem goi – pierdut-am Sfânt Graal! ...oricât de osteniţi – am lua de la-nceput o viaţă – -oricare! – chiar de împrumut! * „MODERNIZAREA” PAŞTELUI... nu-L mai plânge – astăzi – nimeni pe Hristos nimeni nu-i mai simte dorul Lui de noi Crucea-I grea n-o îndurăm – direct - pe os nici hidosu-i strigăt - horcăind în toi! ...nevinovată carne să înghită în vina lui mereu deschisă-a poftă oricine-i pregătit – smerit – să mintă să cumpere privata lui Golgotă... a pregătit ciocane şi piroane spectacol: ţâşnirile de sânge turbat - vampiric – delicii noi - saloane cu-orgii şi vome: nu mai ai când plânge... ...doar în pridvor ceresc Maica suspină: „Fiule, seacă-izvorul lor de vină!” * ADEVĂRAT ŞI MERITAT e fariseică lumină-n casă Paştele-i nou viclean prilej de vomă: nu mai e sfântă nicio masă - se-apropie porunca de Sodomă! Hristosul e uitat – de toţi – pe Cruce: cioplim - din fapte – răstigniri moderne... se zguduie pământul şi se duce: nebunii hohotesc - deschid caverne... nebuni se suie toţi - cu chiuială pe leşul crimei lor – pe bietul miel şi vor – toţi – mântuiri de mântuială gândul tarabei-i Paştele – nu El! ...nu vă împingeţi – nu tot cereţi grad: vă veţi ghionti – la hurtă – toţi – în iad! * PAŞTELE ORBILOR strigă orbii strop mărunt de cerşiri şi jale – lumea-i luată de la fund iar pe Noua Cale! strigă orbii-n uliţi largi că tot dau de garduri: capul poţi să ţi-l tot spargi când crezi doar în narduri! strigaţi – orbilor – că vine Hristul cel de Foc! ard pe cer numai albine fir de busuioc... strigaţi – orbilor – lumina vi s-a spart în cloacă! daţi-i Lui Hrist toată vina luminări să facă! pune-Ţi - Hriste – mâna Ta pe pleoapa-ngropată: căci la Înviere-i da privire curată! * TRIŞTI VAMPIRI urâm – dar suntem dezbinaţi şi-n ură ucidem – pitind cadavrul subsuoară: nicicând n-am spune adevăr pe gură de parc-am face rău întâiaşi oară! ne-a dispărut şi creanga scrisă-n palmă: lividă e Sahara sorţii noastre! a-nnebunit de taină moartea calmă nu-şi înţelege propriile dezastre... umbre-ne – lilieci de catifea au năpârlit de mult – ca solzi de şarpe: vibrăm isterici în lumina rea s-au rupt în noi – zdrâng! – strunele de harpe... ...amurg apocaliptic de noi firi: în visul greu – plutim ca trişti vampiri... * INFARCT sunt un om atât de mediocru – comod de mediocru: îmi place un pic de întuneric – îmi place un pic de lumină – dar niciodată prea mult – din niciunul atât cât simt - dac-aş vrea - c-aş putea dobândi ...am repulsie pentru treptele prea înalte – sau prea joase: rău de înălţime – rău de adânc ...dar atât de mult aş vrea atât de mult...: dintr-odată să ard orbitor – stea mistuită canibalic - de dor -dintr-odată - să înghit - până-n rărunchii mei – arşi de dorinţă - ca pe-un uluitor calmant – azvârlit în gâtleju-mi de-un doctor grăbit - în bezna nefiinţei - beci surpat în adânc - totul fără avertisment – fără trepte: surpriza apoteotică a infarctului: ăsta e visu-mi secret * SARCASMELE LUI DUMNEZEU monştrii – sarcasmele Lui Dumnezeu ori geniile – făpturi sub stele-uscate: din Paradis în iaduri – alungate păstrând – în faţă - -oglinzi cu chip de zeu de geamătul de monstru nu te-nfiori Părinte – iar lacrima de genii - ...giulgii însângerate printre flori... - te coafează – fulger de milenii! târăscu-şi nefirea pe sub poala Ta cutremură-şi – sub dezmăţul Cuvântului toţi solzii morţii - -armura lor preagrea ...cum s-ar mai dărui-aripii vântului! ...dar dorul lor saurian – arhaic Tu îl tratezi c-un pârţâit prealaic... * SONETUL TIMPULUI trece vremea – trece vremea – trece vremea alergai prin viaţă – bestie năucă trece vremea – trece vremea – trece vremea nu-nvăţai să cer – nici cum este de ducă n-am încredere-n lumină sau în noapte te privesc chiorâş doar pentru că exişti pentru mine codrul nu mai are şoapte pentru mine-n ceruri îngerii sunt trişti un biet suflet – suflecat de minte se târăşte-n praful porţilor de rai nu-şi găseşte lacrimi – nici cuvinte de rugat pe Maica Florilor de Mai ...trece vremea – trece vremea – trosnesc grinzi: au rămas din mine doar cioburi de-oglinzi * VREMEA DREPTĂŢII suntem – cu toţii – doar buni de păcălit augustinproştii – claunii din reclamă: am obosit mortal şi gura s-a coclit timpu-i ca dracii-şi schimbe sânge-n zeamă! nu am dat geană-n geană – toată viaţa de-atât nedrept şi-atâtea umilinţe... e-o mână ce vă strânge gâştireaţa: sunt eu şi-o stea – leproase conştiinţe! nu veţi scăpa nici dacă vă-nghiţiţi fiinţa e-un ceas şi-un loc a dare socoteală: deja pereţii-s plini de scorojeală deja vi s-a uscat – în fruct – putinţa! ...poruncă-a dat Satanei – Blândul Hrist să-şi înceteze jocul – crud şi trist! * NU FACI CONVERSAŢIE CU UN ASASIN nu faci conversaţie cu un asasin: îl distrugi – şi atât ce să mai discut eu – spre exemplu – cu Moartea – care a dansat ca un derviş dement – prin toată viaţa mea – adâncind – în pământ şi în ceruri – până la nevedere – tot ce-am iubit? acum – am prins-o în fundătura Poeziei: îi înfig pumnalul Cuvântului în piept – prompt şi cu Majestuoasă Tăcere – şi până când nu văd cum ochii ei devin cer înstelat şi linişte a Grădinii – n-o slăbesc nu faci conversaţie cu un asasin: îi scoţi pumnalul Cuvântului din piept – şi vezi vezi cu ochii tăi năboind (prin monstruoasa – cosmica ei rană deschisă) – florile în grădini * SĂ CREDEM... să credem, frate, că va fi lumină să credem neaua că va fi şi rouă... poporul în cernire se închină: miroase-a flăcări şi a schituri nouă! toţi sfinţii şi martirii-şi târăsc Crucea printre nămeţi - ţintind mereu spre Nord: nu va fi viitor precum atuncea - se spintecă-Nviere, nu fiord! fumegă vinul în potir de-altare: o constelaţie-n cuminecare! din umilinţe, răni şi neputinţă se-nalţă Hrist - Coroana de Priinţă! ...va fi, române, altă primăvară: întâi în tine,-abia apoi afară! * Cartea a III-a: DINCOLO DE ZARE... ACOLO** soţiei mele, Elena aerisind luminile din păsări ne sprijinim de cer spre-a trece-n linişti: acolo nu-s recolte şi nici mirişti doar cântec de incendii hialine timpul acolo meditează-oceane zeii-ospeţesc în muntele de raze nu-i peste şi nici prin: candeli de rane veghează-n cruci cereştile barcaze acolo-s stele - capăt de durere tămăduite vise aiurează: doar Maica Lumii – cea de pururi trează uitare firii Fiului ei cere ...şi nimeni nu vorbeşte şi nu spune ci doar priveşte-n pisc de rugăciune! * CALEA MUNTELUI aici – pe calea pe care nu apucă nimeni – eu voi apuca oriunde mă va duce – oricât va urca îmi lipseşte sprijinul tălpii piciorului pe ceva – înafară de raze: dar şi aşa tot voi încerca e un munte umplut de exploziile uimirii – şi pe ele – fără nicio băgare de seamă – voi călca nu mă călăuzesc îngeri – merg din obişnuinţa de a nu sta: de un singur lucru sunt absolut sigur – încă de la poale: piscul – prin încăpăţânarea mea splendidă – va exista! * NU PENTRU VOI nu pentru voi aş vrea să mai trăiesc ci pentru munţi: de aici nu-i zăresc... aici e-atâta praf şi-atâta lepră hoardele-aud tot năvălind din stepă! aş vrea să urc pe crengile de raze pân' la fierbinte cuib de Vultur Zeu: bătrânii mei la foc de cer s-aşaze iar Sfat de Voievozi şi-Arhiereu! nu pentru voi aş vrea să mai trăiesc ci ca-n vecìi de-azur să mi-amintesc cum curg – zburând – pâraiele din cer inima să-mi brăzdeze cu sfânt ger! ...au fost odată-un munte şi un om... ...şi-am adormit: secretul – visa-l-om... * MI-AM HOINĂRIT O VIAŢĂ neajutat decât de Dumnezeu mi-am hoinărit o viaţă – mână-spartă; mi-a fost şi greu – mi-a fost şi mult mai greu tot scotocind – degeaba – după-o hartă... n-am cui să fac cu degetu-a mustrare orb dac-am fost – ochi singur mi-oblonii! schimbai – de filfizon – buna cărare: erau stejar – şi zeu: eu nu-i zării! nervos – se fâţâie-n grădină moartea... s-o chem? s-aştept ca Domnul – în boccea să-mi 'ghesuie – furiş – boìtă – soartea? decât pomanagiu – mai bună-i piaza-rea! ...nu L-am hoţit nicicând pe Dumnezeu – de ce n-accept c-aşa mă vrusei eu? * PENTRU IUBIRE nu ştiu nici ceasul lunii ce-a bătut nu ştiu nici, iată, şoaptele din Cer: mărturisesc – cu fulgere pe scut: iubirea,-n veci, se ctitoreşte-n ger! doar îndurând calvaruri şi golgote poţi învăţa să scrii pe nenufar – doar spintecând prin gheţuri şi prin grote pe Făt Frumos trezescu-l din zadar! ...s-aşterne promoroacă de tăceri şi pulberi de lumină ning în palmă: e veste plină-a misticelor veri care vor refuza să intre-n toamnă! ...n-au mai rămas din noi nici vorbe şi nici fraze: doar două mâini unite-n pod de raze! * HRISTOS ŞI MAREA jelitul pescăruşilor din spume săgeţi - apoi – spre unde nu se vede – şi toată fierberea din marea fără nume urmează – toate - -o frază-n care crede palma-I mângâie vanităţi de valuri dar şi aţâţă beznele barbare: să nu mai fie spectatori în staluri ci doar actori – arzând în foc de sare! Hristos e pace - Hrist e şi război cu tot acest gigantic muşuroi – El e neliniştea de-a fi prea liniştit dar şi răsplata celui ce-a trudit... ...nu-I poţi fi frate Hristului din mări decât văpaie-n văi de-ntunecări! * MUSTRAREA DOMNULUI verdele plin al grădinilor – precum buzele tinere – mereu dornice de sărut albastrul sever al cerului – ca să nu se facă seacă destrăbălare – trimite peste gata de învăpăiere - frunzele Grădinii - o boare – subtil mustrătoare: „aţi jurat – să-l aşteptaţi – curat – pe Mire! – altfel unde şi din ce va fi Rodul?” ...dar îngerii-păsări – curteni clevetitori preagureşi – încă amână auzirea răspunsului – acolo Sus... – spre unde toate – buluc - fără întrebare - şi vesel - s-au dus! * CERŞETOR LA DOMNUL cerşetor la Domnul – asasin de regi cu ochi de agheazmă vin la-naltul Tron: am zdrobit în colburi înmulţite legi totuşi – Mântuirea ştiu că nu e zvon! osânda-mi se cântă prin copaci de rai începutul lumii a-ngânat-o-ntâi: păcatele toate sunt pe mine strai vin la Hrist să-mi fie – iarăşi – căpătâi! mă târăsc pe coate – picioarele-mi cioate sângele îmi strigă Numele din Cer: am trecut prin viaţă – biruit-am zloate nu mă mai spăimântă niciun temnicer! ...îngeri – Doamne – iarăşi - prispa-Ţi înlumină: ştiu că-Ţi scaperi lacrimi în biata mea tină... * MĂRTURIA LUI DISMAS să ne liniştim – să adăstăm pe malul înţelept al cuvintelor – pentru ca viaţa - în spume – să aibă vreme a ne ajunge din urmă să nu ne ferim de cuvinte – să nu ne ferim de lumină – precum furii înrăiţi – ori cârtiţele cele scobite de obiceiul iubirii a fi om a însemnat a rosti curajos ori laş – cuvinte pentru adormit minciuna cuvinte – pentru a limpezi vinu-n agheazmă ...cât de târzie – şi cu cât mai târzie – cu atât mai exasperată orbitoare – a lui Dismas – mărturie * n-am fost nici bun – nici rău: un oarece om am văzut ape-n amug – şi le-am înfruntat – am văzut munţi în răsărit – şi m-am înălţat câmpii şi păduri – m-au îmbrăţişat – în flori şi materne umbre am cunoscut şi oameni: nu mi-au plăcut – totuşi am trăit printre ei – ca-ntr-o lungă şi meritată osândă – pentru câtă negrăită frumuseţe am îndrăznit să-mi aleg şi răpesc – drept tovarăş de drum şi de jafuri în cer am ajuns la capătul puterilor de a admira – de a suporta absurdele cruzimi ale vieţii: soarele care scapătă acum – după creste – mă va afla îngenunchiat – cu adevărată smerire-aşteptând noi treziri – întru gloria deşartă a noilor drumuri – întru reculegere – în faţa tuturor morţilor din mine – gânduri pe care umbra mea le-a târât – gâfâind - de-a lungul ţărmilor înspumatelor ape ...e un timp pentru veghere – cu ochii mijiţi până la izvoare – până la orbire – în faţa mormintelor deschise – a ceea ce am dorit să ucid – dar nu m-au lăsat stelele cerului – atât de amestecat vorbind între ele – şi cu mine – precum îngerii care – noapte de noapte – îl contrazic – până la isterie – pe Dumnezeu iar acum – răstignit – pentru foarte reala mea crimă - nu fac decât să slăvesc în El – ceea ce nu am izbutit - cumplit să visez – dimpreună cu Adevărul - în mine * DACĂ AŞ VREA SĂ PREDIC dacă aş vrea să predic – n-aş găsi ce să spun: aş bâigui câteva vorbe stinghere – şi-apoi aş tăcea – ruşinat într-un colţ de minune n-am umblat lumea în lung şi în lat n-am păşit prin iarbă – prin rouă şi-n soare – alături de mari mulţimi de oameni – frământând cu sfântă socoteală – în picioare şi între pumni pământul nici mările n-am înfruntat – în frăţii ale spumei talazului – nici în faţa peştilor uriaşi nu m-am minunat nici sub fâlfâitul cumplit al păsărilor văzduhului – răsărite din neantul apei – nu m-am închinat n-am cântat seara la focuri înalte încercând să ispitesc cerul şi-ale lui de aer mult şi-ndesat - porţi enigmatice – şi sipete scumpe şi rare - cu multă şi îndelungă chibzuinţă - dumnezeiesc ferecate n-am stăpânit popoare fără de număr – închinându-le lunii şi soarelui – şi nici piramide n-am durat – în amurg nu m-au vizitat – mari şi mici – păsările dumbrăvii – în dimineţile începutului lumii – şi n-am schimbat vorbe şi nevinovate ori cam deşucheate flecăreli – flăcărui - cu îngeri seara – după ce-n şiruri nesfârşite – vitele se retrăgeau de la adăpat – lăsând loc curat de hodină - pe prispe şi-n jurul fântânilor – huhuind – din adânc – cu glasul bătrânilor şi – mai ales – n-am întrebat munţii despre ceasul tăcerii – iar piscul mi-a rămas fratele de sub trăsnet – dar mut şi podidit de spumele verzi ale sfioşeniei pădurilor – de spumele albe – ale-ndrăznelii izvoarelor : acolo sus între ţancuri – stau - nevăzute – cumplit templele - cărora doar când şi când – în cutreierul veşnic al minţii - le jertfesc ori – dimpreună cu nevăzuţi preoţi sau genii de noapte - în taina pietrei stelare – cioplesc şi de zor zugrăvesc – cu tunet şi foc icoanele zeilor fumegoşi – sălbatici ascunşi – furioşi cât şi temeliile zbătute-ale lumii rădăcinoşi – naivi şi bărboşi ...şi nici măcar Dumnezeu nu m-a chemat – ca pe-un ciumat - din când în când – să mă ispitească din cuvânt – să-mi descheie sufletul – acolo – deasupra cerurilor – şi să privesc – stând - de-mprumut şi în joacă – pe tronul lui oceanele şi câmpiile lumii – ca pe nişte locuri de tot sfinte – numai bune de arat – cu privirea – cu mintea – şi - gemând de lung dor – pregătite spre a fi însămânţate - prin albă de nesomn - năzuinţa n-am lăsat vreodată foarfecele croirii de lume cu gura deschisă – temându-mă că-i voi fi – eu însumi - mereu hrană a nesătulei lui lăcomii – sau că printre buze de fier – îl voi face-a rosti ce nu se cuvine – cu prea multă nemăsurată şi neruşinată poftă – prin nesăbuinţa mea el va naşte – numai începuturi de lume – monştri pe cioate sprijiniţi – orbi zurlii muţi - surzi şi sanchii ce-aş putea spune mai nou – la cotirile fluviilor? – ele n-au nevoie de glasul meu – pentru a-şi schimba – în răstimpuri – poziţia lunecosului trup – să nu le amorţească apele – deltele sfinte – şi să nu se lase năpădite de bolile ştimelor – când isteţe – când trist cântătoare – în noaptea neliniştii ce-aş putea rosti în faţa popoarelor – care se mişcă – tăcute – în umbra şi după umbra Lui Dumnezeu – ascultând noapte de noapte – crugul stelelor – spre a şti – a doua zi – cu ce rugăciuni să-şi întâmpine cirezile faptelor? să stau – ca sub ploaia de rouă a lunii – sub propria-mi sudoare-n amiezi şi să-nvăţ să-nserez : e singura predică folositoare şi dezmierdat potrivită oaselor mele – pe cer plutitoare oaselor mele – prin care trec aer sfânt şi nemaiauzite cântece – şi peste care din când în când – se răsfaţă-a minune şi-a răsărit de proaspătă lume – o floare * MENIRI ŞI DEZLEGĂRI radiind precum îngerii greoi – mirosind a pământ – copacii-şi ţin palmele întunecat-verzi – încăpăţânat netranslucide – peste pântecul plin – de rod tainic toate crugurile de stele – trecând peste grele - nocturne coroane – îi binecuvântează şi le menesc – fructe mistice precum fumuri şi arome de jertfe nepământene ...numai păsările văzduhului – povârnit de presimţirea belşugului – şi copiii din uliţi – trag cu ochiul ciudoşi – dar cu ascunse nădejdi: poate totuşi – nu se va împlini întrutotul – cereasca menire – ci va fi – mai terestră – dezlegare firească – şi la ciugulire * MORŢII ŞI VIII oameni morţi – alcătuiţi din bucăţi puturoase - zugrăvite cu revărsate - groase puroaie – ale altor morţi – de mult trecuţi de morga spitalului lumii oameni morţi – se dau drept vii fluturându-şi aroganţa flendurilor putrede: mâini putrede – fraze putrede – priviri năpădite de viermi albi graşi ...din loc în loc – câte un rătăcit a minune – om care-şi curăţă trupul de mâini putrede – de fraze putrede – de fojgăiala grasă a viermilor – din orbitele negre: după multă cumplită trudă – eroică luptă cu fascinaţia întoarcerii la gloria comodităţii morgii – după insuportabil mântuitoare – Ciuntirea Vie – devine – fiecare Schilod Viu - cât de cât – un Mare Mutilat Luminat : vorbeşte limpede - precum Tunetul – când împrăştie vulturii şi înfrăţeşte – a sfat înţelept piscurile munţilor sfinţi – ridică o mână de Trăsnet – ca să schimbe hoiturile de cruguri - ale stelelor – cu singură (translucidă până la Tronul Lui) - Calea Lactee – îl priveşte – drept în ochi – cinstit până la Flacără Pârjolitoare - devotat întru neostoitul în respiraţie Vifor – pe singurul Viu Netrecut Niciodată - pe la Nicio Morgă – Nemutilat Cosmic Împărat – izvor al Învierii Depline – fără părţi - bucăţi ori suspine * NESIGURANŢĂ am fost (aşa tot cred şi-acum) – cândva – copil zâne mi-or fi menit – spuneau de-mpărăţii... n-am înţeles nimic – şi uite la fitil: acuş se stinge-n beznă – îmbătrânit felii pe sub copaci şi umbre m-am fost întunecat n-am îndrăznit – zevzec – sub coajă îmbrăcat să fiu prinţu-nfrunzit de constelaţii ...e-un lung amurg - sânge cu insolaţii şopteşte măru-ispitei – fiorii s-au uscat nu mai sunt bun decât să-ndop oglinzi ce zâne – ce copil: cocorii suferinzi sub lună – sus – se zbat neregulat strică – în cer – triunghi după triunghi în răni mi se învârt piroane - sfântul junghi mi-arată-n vârf inima de cleştar caut gândul - precaut – c-un degetar... ...fiece vers e-un rudiment lunar * NESCHIMBAREA SCHIMBĂRII nu s-au schimbat din foşnet – ei – copacii îmi bat în geam – sfioşi – tainice semne eu sunt bătrân – ei nu-s bătrâni la-ndemne sunt şi rămân - umbroşi şi blânzi – săracii la fiecare ceas îşi mută umbra cu fiecare ceas îi văd mai greu nimeni nu-i măscărici – să ştie tumba: voi învăţa-o de la moşul meu... de trei ori să te dai tu peste cap din orb şi chel – vei înfrunzi frumos făt logofăt – cu creanga-n galaxii se vor ruga-nspre focul tău cei vii şi vor cânta chiar – culmea! – un irmos iar zodiile o vor lua la trap * TIMP NESIMŢIT trece timpul ca nebunul: nu mi-a aruncat – niciodată – nicio privire: a năvălit doar – orbeşte – în viaţa mea – a pângărit-o şi sfâşiat-o – nătâng şi fără-ntrebare - şi-acum vrea să plece – nesimţitul – umblă ca turbatul - să spargă ocniţa pieptului meu coşcovit – să fâlfâie (neauzit criminal) surd şi-nfundat - precum bufniţa – fâl-fâl-fâl - şi să dea buzna – nesătul canibal şi mitocan - iar în alte grădini – uscându-le secătuindu-le – părăduind minuni - ofilind nădejdi – stingând credinţe - muguri de vise – fremătând fărâmând nu – nu te las să scapi – să-ţi faci iar – unde vrei şi cum vrei tu – de cap – timp nesimţit şi nebun: nu-nu vei sta – nemernic pângăritor – aici cu mine: te voi lega butuc – cu toate beteşugurile mele – fără de număr – şi vom putrezi - amândoi – ca doi siamezi: om şi timp – timp şi om nu se va mai întâmpla nimic în lume – dar nici tu nu-ţi vei face damblaua – peste hoituri de îngeri şi peste colb de pribegi – prin smerite inimi de pelerini - cu focul zării în ochi – toate – hoituri pulsând de instinctul drumului - fermecătoare ...şi – astfel – omenirea şi viaţa vor căpăta – prin mine un biet măscărici de mahala – nemurirea ...n-o vor – poate – dar o vor avea: trebuie făcut şi timpul ăsta nesimţit – să-şi plătească toate crimele – prin cineva * A STA NERÂVNITOR ÎN LUNĂ ...era şi-atunci o zi - era şi-o noapte - precum sunt cea de azi şi cea de mâine – şi stam – nerâvnitor – ci paşnic gânditor senin celest în lună – exact pe muchia dintre vis şi via nestânjeneală-a nemuririi trăite atât de-intens – precum o viaţă ...n-am râvnit - niciodată – de-acolo - din lună - s-opresc timpul în loc – doar pentru că-mi părea mai minunată ca minunea – o zi din vara neştiinţei noastre de a fi ...apar – din hău – atâtea motive şi iluzii – încât – cu-nţelepciune – nu râvnesc nimic: doar stau şi-aştept să mi se toarcă-ntreg caierul vieţii nemurite – pentru ca-n seară să pot pune capul pe perna razelor selene umplută cu înmiresmate - noptatice ierburi hialine (precum visarea - complicată-n androgin – a emisferelor meduze)- şi să-mi mărturisesc – în barba-mi încurcată-ntre alge din văi venerate şi din tăuri de munte – că n-a fost tocmai rău să am răbdare – că toate-au fost cu rost şi pe-ndelete povestite îngerilor – din grădina mea – de Însuşi Naratorul Dumnezeu ...păsările fac tot ce-au apucat să facă – de la începutul lumii - fără mine – gâzele zboară în caraghios – dezlănţuit zig-zag - cum numai timpul mai şovăie – găsind în aer şi cuget – găuri nesperate – evadări din rău pecetluita realitate... - ...în poienile codrului de stele – caii frământă-n copite praf lunar – şi – fulguind din coame - se cabrează-ameţitor pe muchia muntelui din cer – treziţi – ori îmbătaţi - deodată - albi inorogi – şi strugurii le curg vin sfânt - printre zăbale... - ...iar oamenii – oamenii cei prea din zori inventaţi de lumină – se bărbieresc într-una pe obraze - cu tot mai enigmatic întuneric: cum să ajut eu o asemenea rânduială – dusă până la-nalt înfiorata fântână de cotidiene-extaze? * S-A PORNIT PLOAIA DE NEOPRIT** doamnei Rodica Lăzărescu ...s-a pornit ploaia de neoprit – necruţător sfredelitoare – împungătoare atotstrăpungătoare - ploaia de meteoriţi – ploaia cea de uluitor dilataţi stropi de foc – care străbate pământul - mâhnit şi netrebnic într-un loc stătător - lălâu aşteptător de... Dumnezeu şi el numai - ştiu de anume (şi fără de nume) ce – ploaia cea iute – sălbatică - dintr-o parte în alta-l împunge-străpunge – şi – apoi - mai departe – în jos – străbate tot ce este de străbătut: aştri şi stele planete boccii – amărui şi sanchii - corpuri numai pe jumătate-mbrăcate - dezvelite vederii - dezamăgite morocănoase – şi găuri negre – şi merge-n adâncul adâncurilor - fluviul de pară - focul care dă găuri şi prăpăstii de foc – găuri şi hăuri fără întoarcere - în josul josului – până la rădăcina rădăcinilor lumii – ecou al rotirilor ameţitoare - nebune-ale spumii... ...şi acolo-i găseşte şi le dă bineţe şi nopteţe – tuturor gnomilor care - -n delir de la-nceputul lumii – stau numai într-un chef – numai la mese de-ospeţe – unde doar aurul şi argintul sunt chemaţi să lumineze – făclii printre trupuri contorsionate - cu fălcile şi cu gura şi colţii - smucite a muget şi urlet şi chiot - spre sus – cumplit răsucite de secetoasa sete-a minunii ...şi din picăturile focului – scormonesc invidia şi orgoliul Mumelor – invidia şi orgoliul Tatălui Negru al Lumii – răscolesc pântecele seminţelor grăbirii – pântecele-n adormire al ielelor şi ştimelor şi rusalcelor nevăzutelor – celor care de veci se credeau uscate - sterpe netrebnic uitate de rază şi plod ...şi necontenit şi fără cruţare – Pântecul cel de Fală al Beznei slăvite şi neizbăvite se-ncordează şi naşte – naşte – plodeşte într-una – într-una îi scapă - pe sub poale - spre susul de frunte-al încununării Lui Dumnezeu - Frunte a sorilor şi lunilor – amândouă stihiile-aflate în magică nuntă de foc – plodesc fără de-oprire - numai arbori cu coroane imperiale – de aur şi-argint – numai grâu zvâcnind ţepos – asmuţit mustăcios - de grele febre solare - şi păpuşoi slăvit întru conuri strălucind şi sticlind - precum coifuri de luptă - miraculoase: ştiuleţii de aur şi-argint – ...numai pomi cu poame de aur şi-argint – numai păgâne ferigi arborescente pâlpâite şi tufişuri gigantic arzând ruguri - ele suite – sfidător batjocoritor – exasperat de luminat şi curat - până sub Tronul cel Mare ...da – de sub Tronul Judecăţii din Urmă curg şi cresc – cresc şi curg – nu bureţi labirintici nedescurcăreţi – nu bureţi de pâclă - sălcii meschini - mici şi creţi – ci boscheţi şi smicele de aur şi liane şfichiuind - precum princiare trene de scântei - scăpate de sub ritmul minor al călcâiului – scăpate acum întru văzduh – nepieritorul şi largul şi generosul văzduh - acum năpădit de trăsnet şi de aur şi-argint şi de Fulger... ...plouă invers acum – în univers – numai cu Plozii de Zâne – rămuroşi – crud fibroşi – fiii şi fiicele Tainei şi Gnomilor – ai beznei – cu viscol apocaliptic – şi cu pălălaie cotropitoare strârnite - din buzunarele zgârcite-ale Domnilor - care-n zadar ar mai năzui să oprească plodirea – năpădirea cosmică - în toate şi din toate colţurile şi crăpăturile oarbe-ale Creaţiei Lui – năpădirea Seminţei Flăcării Celei Vii – prăpădire a cătuşelor şi zarvei pustii – de lanţuri ale întunericului - acum dezlănţuire descătuşare – întru răcnet vifornic de glorie - a Aurului şi-Argintului – picături arzătoare – adânc sfredelitoare cotropitoare - cu lacrimi de foc ... ...ploaie care – de-atunci – în măruntaiele lumii – nu se mai opreşte – şi cumplit şi bizar – cu încăpăţânare mistică - mereu izvorăşte – nimic nu mai ocoleşte - potop de lumină înfricoşată – desăvârşit spre Raiuri de Victorie Vie - a Focului liberată * SUPRAIDENTITATE pe măsură ce scriu – Dumnezeu citeşte – aflând cine este n-are nevoie - în noaptea neştiinţei şi aflării - de feştilă: slovele - în ţepoşate rânduri împungând agresive – cu junghere de fulger şi suliţi - străji credincioase până la veşnica viaţă - Îi luminează şi-L învelesc cu milă * SĂ MÂNCĂM DIN NOI ÎNŞINE de ce să ne tot mâncăm numai unii pe alţii – în lumea asta atât de înghesuită şi strâmtă? – de ce să nu înfulecăm – cu nădejde şi poftă mistică – din noi înşine? atâta grăsime de lene avem în suflete – atâta carne de voinţă nevoită – în toţi muşchii conştiinţei – încât ne-ar mai ajunge de hrană – pentru încă o viaţă dar Dumnezeu ne aşteaptă deocamdată – să ne consumăm ce ne-a dat fiecăruia aici să mâncăm – deci – din noi înşine – cu smerenie şi luare-aminte – ca şi cum ne-am împărtăşi din carne de cer – ca şi cum ne-am şopti rugăciunea fierbinte – din urmă – fumegând proaspătă - cu toate aromele negustate ale lumii de-apoi – ca şi cum deja am fi ajuns – printre icoanele bisericii – să strălucim a sfinţenie – plină de toată amânata de milenii lumină * DOR DE STINGERE Doamne – stinge-mă undeva între ape mari – cu ţărmuri ameţitor depărtate - ţărmuri pline de lacrimi stinge-mă – Doamne – sub un cer – care să-mi facă sufletul să plângă de bucuria înaltului – zborului sufocării cu mult mai larg şi mult mai departe stinge-mă – Doamne - într-un amurg în care – încă nevăzute – toate stelele să-mi cânte – toate izvoarele să-mi şoptească – toţi îngerii să-mi lumineze – despre o lume în care durerile sfâşietoare şi nelămurite – să se facă-prefacă – precum soarta sfinţilor – în bucurii sfâşietoare şi atotlămurite ...Doamne – deasupra fluviilor mărilor şi oceanelor - deasupra tuturor cerurilor – bat clopotele – bat noul ritm al inimii mele sărmane – al inimii mele care a prins curaj – a prins dor – necuprins dor – să se stingă – în inima Ta * C.V. DE CIOBAN AL CERULUI sunt cioban şi urmaş de ciobani – de cei cu ghioaga vârtoasă – iar nu agricultor – cu pământul până la buric – cântărindu-i anotimpurile răsturnării – dării peste cap - precum Arhimede turme – coloşi de piatră – port răstignit în bocetul hărţii lumii de dincolo – pe toţi îi port – în armoniile harfei mele – ascunse în straiţa mea – luând între trei degete şi semănând – din ea - pe drum (precum un copil sărman - care nu se vrea rătăcit – ci de zei aflat - şi cu iscusinţă de fulger şi pace - mascat) – sămânţă de bun şi străbun – de moş şi strămoş: întunericul cald al rugăciunilor către Zalmoxe – şi stelele fierbinţi ale revelaţiei piscului pe unde trec turmele – se fac lumini de răni şi râuri – şi muşcătoare precum Lupii Sacri – discursuri răspicate de cascade: am venit – aici la voi – să v-aduc - în fiece zi – Crăciunul şi Paştele – sămânţa învăluită în nunţile cerului de ne-nduplecată piatră – şi sămânţa greţos putrezită – dar falnic trezită – în Noua Poartă de Arbore – Primenită Veşnic Axă a Lumii ...noi - cântăreţii de soi – cântăreţii de nor – de vultur – de soare şi lună – de regină nebună – vis de mătrăgună – pe Răstignirea Viorii ne plecăm - unduind - pletele – precum - pe Crucea din Priveghiul Muntelui – se pleacă şi curg (cu urechea trăgând pururi - înspre misterele Firii-Ngropate - Ascunse) - se pleacă şi curg - se pleacă şi curg – ...curg Sfintele Apele...Pururi Înviatele ...şi – colindând într-un ropot de Cânt - Drumul Focului – vestim princiari: noi nu cerşim decât de la El – vorbele – dar în mijlocul vorbelor – măseaua timpului se sfărâmă – cu pocnet sec - de vrajă destrămată... ...şi – printre buzele hăului beznei – îşi taie cu foşnet de mătase – Cale de Foc (spre limpezirea Sufletului Lumii – dar şi spre luminarea ori lămurirea popoarelor – oprite - lovite cu sete - tocmai în gura de rai) – tăişul de oglindă al Spadei Adevărului: „*astăzi s-a născut* *Hristos”... – şi deci ne naştem din Sfadă şi Spadă - cumplit biruitori asupra Morţii – care nu-şi mai află Pradă ...şi nimic nu mai este de scris – de acum - în letopiseţul vechi al Privirii Extatice... **
	OPINII CRITICE APRECIERI CRITICE (SELECŢIE) ASUPRA OPEREI LUI ADRIAN BOTEZ…DE-A LUNGUL TIMPULUI… ROXANA SORESCU, cercetător ştiinţific principal I, Institutul de Istorie şi Teorie Literară “George Călinescu”-Bucureşti: ”*În critica literară românească nu există, deocamdată, lucrări de acest tip. Prin* *lucrarea Spirit şi Logos, în poezia eminesciană,* dl. Adrian Botez este un precursor. Pe drumul pe care înaintează se vor buluci multe personae, ce vor confunda bolboroseala extatică, cu foarte severele discipline, care sunt Mistica şi Iniţierea în domeniul spiritual – dar acesta este riscul oricărei cercetări înnoitoare. Dl. A. Botez repune în discuţie, dintr-un unghi inedit, întreaga viziune asupra poeziei eminesciene şi a stării de revelaţie poetică, în general *(…)” (cf. Aprecierile Comisiei de doctorat, 14 februarie 1997, în cadrul Facultăţii de Filologie a Universităţii “Al.I.Cuza” – Iaşi – în legătură cu lucrarea Spirit şi Logos, în poezia eminesciană, devenită cartea Spirit şi Logos, în poezia eminesciană – pentru o nou tip de hermeneutică, aplicată asupra textului eminescian* - Ed. Rafet, Rm.Sărat, 2005). * “Adrian Botez este autorul unei poezii care se caută cu un aer definitiv şi se găseşte, se neagă afirmându-se, e reconfortantă, reziditoare.” AUREL RĂU, redactorul-şef al revistei clujene Steaua – în Prefaţa la vol. de debut, Jurnal din marea temniţă interioară, Axa, Botoşani, 1998) * “*Poet metaforic, cu o schemă prozodică inconfundabilă, Adrian Botez începe să devină un nume în lirica românească.” VALERIU ANGHEL* – în revista *Pro-Saeculum, noiembrie, 1998 “Am citit comentariile la VOSHOPOLEA** [Prigoniţii cavaleri ai Mielului, Ed. Fundaţiei Aromâne “Dimândarea părintească”-Buc., 2000], marele poem lirico-epic al lui Nida Boga, cu sufletul la gură! Având sentimentul că ascult una dintre cărţile de căpătâi ale lui Johann Gottlieb Fichte, „Cuvântări către naţiunea germană(Reden an die Deutsche Nation”, 1809). (...) Şi noi, românii, avem nevoie de astfel de impulsuri de suflet, într-o vreme a destructurării noastre (...). Un discurs ofensiv este întreaga carte a profesorului Adrian Botez, din Adjud, un discurs substanţial patriotic, adesea cu îndreptăţite accente vaticinare (...) ” HRISTU CÂNDROVEANU – în revista Deşteptarea aromânilor, Anul 11, nr. 10 (127), octombrie 2000 * “Ambiţios, profund, cu gust pentru textul de anvergură cărturărească, Adrian Botez respiră lejer în aerul tare al ideilor, oricât de înalte, provoacă adevărate cutremure în conştiinţe, cu proiecţii devastatoare în plan moral şi intelectual, experimentează fără să aibă neapărat vocaţia experimentului, reuşind - în cele mai bune pagini ele prezentei epopei [Epopeea Atlantică] - să producă adânci revelaţii în dimensiunea estetică şi ontologică.” (...)Poet, în primul rând, cu serioase cunoştinţe magico-mitologice, cărturar de aleasă stirpe, bântuit de aromele din altare, atins de nimbul sacru al icoanelor şi aerul tare al ideilor, prozator şi eseist, din rezerva din ce în ce mai restrânsă a erudiţilor autohtoni, luptător cu har pe drumul Binelui şi Frumosului, Adrian Botez este un gânditor şi un scriitor pe deplin matur, viguros şi competitiv la nivel naţional.” MIRCEA DINUTZ** - în revista Pro-Saeculum-Focşani, nr. 3-4, iunie-iulie, 2005: art. Adrian Botez - un cavaler al Graalului * CONVORBIRI LITERARE (Anul CXLI, iulie, 2008) Vitrina cărţilor EMILIAN MARCU (4) Adrian BOTEZ, Ruguri – România sub asediu, Editura Carpathia Press, 2008, 200 p. cu o Postfată de Artur Silvestri. „Preocuparea, apropiată de patimă, a lui Adrian Botez, de a lumina cititorul în problemele fundamentale ale viitorului României contemporane, teme fundamentale de natură doctrinară, dar si ideologică, de antropologie culturală, străbat, de la un capăt la altul, întreg continutul acestei cărti. În context de natură divină, Neamul Metafizic Românesc este privit într-o adevărată transcendenţă, în triada: Trecut, Prezent, Viitor, ca semn al rugului care şi arde (purifică), dar şi luminează („în-lumină*”). „Puţin contează, în macroistorie, cît de puternic ai fost 70 sau chiar 100 de ani – dacă n-ai lăsat, în urma ta, fie si o cărămidă (arsă!) folositoare constructiei uneia dintre treptele evolutiei spirituale a Neamului tău, în particular, si a Planetei Spirituale Terra, în general!” justifică întregul demers, în Argument unic, Adrian Botez această lucrare.* *Religie, Patrie şi Neam, Învăţământ şi Cultură, Probleme sociale, Mari probleme spirituale naţionale şi internaţionale, Problema aromânilor: Aromânii – „fraţi di mumă şi di-un tată” sau Trecut, prezent, viitor şi… soluţii de continuitate, sunt capitole fundamentale în această lucrare. Teme de exceptie în destinul României prezintă Adrian Botez, teme de interes general pentru naţia română, mereu văzută în raport cu divinitatea.* „Însă autorul fiind un gînditor cu înrîuriri ocultiste ce socoteste că istoria, chiar dacă aparentă, nu-i decît documentul unor «căderi succesive» pînă la «epoca de fier» contemporană, actiunea cu rost de îndreptare este de la sine înteleasă si include manifestări cu extensiune, avînd efecte si mai mult ca sigur o dezvoltare în directia atitudinilor colective” – spune Artur Silvestri în Postfaţă si autorul chiar asta propune – atitudini colective în aceste Ruguri – pentru că: România este sub asediu. Numai cine nu are ochi de văzut si urechi de auzit nu crede. În rest… * “Bibliografia cărţii este impresionantă, încadrându-se perfect uriaşei cantităţi de energie degajate de autor, în acest demers cărturăresc, de nivel academic. O lucrare apărută sub forma unui Premiu de excelenţă, dat de editură (…). O autentică investiţie în cultura românească profundă. (…) Este vorba despre o apariţie monumentală, produs al unui intelectual inconfundabil, în peisajul românesc de după 1989. Un fenomen. ” MARIN IFRIM, în Opinia de Buzău, marţi, 8 aprilie 2008: Despre “Cei Trei Magi ai prozei româneşti” * « E dificil să faci o disociere între poetul Adrian Botez al primei cărţi şi cel al următoarelor volume. Dar, un lucru e cert: Acest Poet este inconfundabil. (…) Scrisul lui Adrian Botez nu e comod, reconfortant, stenic, el obligă, strigă, interpelează, se impune – fără a face compromisuri şi temenele curentelor vechi sau noi ale liricii. El merge pe principiul: Acesta sunt eu, cui îi convine. Dar, dacă încerci să ţi-l apropii, ceea ce va urma, întrece orice închipuire: vei descoperi un univers mirific, fabulos şi real în aceeaşi măsură, de care ştiai că există pe undeva, dar nu erai conştient că e atât de aproape de tine şi că faci parte integrantă din el. Şi în această privinţă, Adrian Botez este un vestitor. El anunţă şi se anunţă, fără surle şi tobe, dar apropiindu-se iminent de conştiinţa şi inima ta, de unde nu-l mai poţi smulge.(…) Nu s-ar putea spune că Adrian Botez este un romantic. El este un lucid suferitor şi jertfitor pentru substanţa şi trupul cuvântului, ducându-l cu sine la cele mai înalte cote ale valorii autentice, dublată de o demnitate fără cusur şi de o probitate morală cum rar se întâlnesc în ziua de azi. » CEZARINA ADAMESCU, Galaţi, redactor la revista *AGERO-Stuttgart* 7 ianuarie 2010, de ziua Ionilor: *Adrian Botez – un poet incomod şi poemele sale magistrale, în revista ARP Luceafărul Românesc, ianuarie 2010 “Adrian Botez este, fără doar şi poate, cel mai original poet pe care mi-a fost dat să-l cunosc, răsfoind/răscolind prin ceasloavele prăfuite, dar şi cele de ultimă oră ale liricii româneşti. El este fără pereche. Creaţia sa, atât de diferită de vulgul cotidian care aduce osanale nesfârşite dimensiunii trupeşti a omului, şi-a pus amprenta, marca ei preţioasă pe domeniul, atât de râvnit al literaturii şi locul său nu poate fi ocupat de preopinenţii zilei, oricât s-ar da aceştia de ceasul morţii. Adrian Botez nu se încadrează, nu se aliniază, nu se confundă. El este altfel,** cu totul altfel, şi nu rostesc aceste cuvinte din complezenţă. În tot ce întreprinde, prin multiplele raze pe care le răspândeşte, în încercarea disperată de a-i lumina pe cei din preajmă, se poate vedea acest semn al unităţii care nu cunoaşte locul comun, cărările bătătorite, deşi inspiraţia lui este uneori livrescă. El realcătuie, rescrie, reiterează marile teme ale literaturii universale, cu aceeaşi dezinvoltură şi măiestrie, de parcă ar fi scrise acum. Vasta, colosala erudiţie pe care a acumulat-o prin străduinţe jertfelnice, supraomeneşti, ar putea speria, intimida, pentru că se ridică la cote de neatins. Spirit enciclopedic, oferă însă, cu reţinere, fărâme din monadele minţii, atât de bine organizate, doar atât cât putem noi oamenii, îngurgita, îndeobşte. Dar, ce asupră de măsură conţine verbul său, esenţializat, cristalizat, strălucind dincolo de retină! Dacă ar fi să ne raportăm la alte personalităţi enciclopedice, care şi-au înscris pana în cartea de aur a liricii noastre, Gellu Naum ori Emil Botta - ar fi palide umbre… Dar mai bine să lăsăm clasificările, pentru că, locul lui Adrian Botez pe podium este, de asemenea, singular. Pe treapta pe care stă opera sa, copleşitoare, vastă, nu mai încape nimeni, şi aceasta, nu pentru că autorul şi-a propus această performanţă, alungându-şi eventualii concurenţi în competiţia pentru câştigarea nemuririi, ci pentru că, privind în jur, nu prea are cu cine concura, grăbiţi, pripiţi şi dezordonaţi, trufaşi şi indiferenţi, îmbrâncindu-ne suveran, în Arca Bunei Speranţe, ca să apucăm un loc, aşa cum suntem cu toţii. De aceea, în competiţia desăvârşirii la care trudeşte continuu, Adrian Botez aleargă singur. Ia trofeul, se întoarce învingător, îl arată mulţimii, care, în mod ciudat şi paradoxal, nu-i scandează numele, nu-l afişează cu litere uriaşe pe postere, pe ecrane gigant, ci preferă, aşa cum gloata nu L-a preferat pe Nazarineanul cu fruntea însângerată de spini, biciuit şi gol, pe un oarecare Baraba, cel care ştie să-şi câştige faima cu fel şi fel de tertipuri, ori pe prototipul lui Baraba, care speculează fiecare secundă, fiecare sentiment şi orice dram din graţia auditoriului, cu spirit gregar. (...)” CEZARINA ADAMESCU, Galaţi, redactor la revista *AGERO-Stuttgart - art.* *În amurgul lumii cuvintelor - poeme pentru ziua mâniei: ADRIAN BOTEZ, Rog inorog,* poeme, Editura Salonul Literar, Focşani, 1998 – în revista ARP O carte pe zi, martie 2009 * “Scriitor de mare sensibilitate şi forţă creatoare, un erudit al zilelor noastre, Adrian Botez reuşeşte a se ridica deasupra valului spumos, ce caracterizează, azi, literatura românească, încercând a-i da acesteia o mai luminată direcţie, cum ar fi: curajul actului critic, înviorarea exprimării libere, care să fie bazate pe o morală creştină desăvârşită. Om de o largă cultură, prin profesie dascăl şi filosof al culturii, române şi universale - a mai fost dăruit, cred, de însăşi Pronia Cerească, din belşug, cu harul Poeziei şi al înţelegerii artelor, în general. Scriitor fecund, editează, cu mult succes şi prestigiu, revista “Contraatac”, în cadrul Colegiului Tehnic “Gheorghe Balş”, din oraşul Adjud, cu sprijinul ARP (Asociaţia Română pentru Patrimoniu)-Bucuresti, fondată de venerabilul erudit român Artur Silvestri.” IOAN MICLĂU, din Cringilla/AUSTRALIA - în revista Pro-Saeculum, nr. 63-64, aprilie-iunie 2010 – Focşani: în articolul ADRIAN BOTEZ : “Spirit şi Logos, în poezia eminesciană - pentru o nouă hermeneutică, aplicată asupra textului eminescian” (Editura Rafet, România, 2005) * „Aş aminti că trei sunt străjile Fiinţei poieion româneşti, aşa cum le exprimă doina: de dor, de jale, de revoltă. Adrian Botez înscrie în expresie modernă acest triunghi, reînălţând CRUCEA CA STÂLP, într-un cvadrat care este...al Cercului. (...) Adrian Botez Poetul este criticul cu forceps, operând unde se mai poate, chiar în tumori. (...) *Când sufocarea este la cota de risc, Botez scrie cu apă de trandafir pe aripa unei adieri (...) . Asta şi face. Nu arghezian, nici bacovian, ci BOTEZIAN!”* EUGEN EVU – art. ADRIAN BOTEZ: terifiant contraatac la înrăirea umanului – sau Căinarea ca bocet la viaţa muribundă – în revista PRO-SAECULUM, Focşani, Anul IX, nr. 1-2 (61-62), 15 ian.-1 martie 2010 *** Postfaţa la RUGURI . ROMÂNIA SUB ASEDIU, Ed. Carpathia Press, Buc., 2008 ADRIAN BOTEZ: IDEOLOGUL „NEAMULUI METAFIZIC” Literatura lui Adrian Botez, moldovean de Nord (n. 1955, la Gura Humorului ), s-a făcut cunoscută târziu, apărând dintr-o dată în conformaţie matură, ca şi Minerva din capul lui Jupiter, şi constituind – şi în această ordine – „un caz”. Opera este întinsă, diversă şi consistentă, căci autorul are nu uşurinţa de a scrie în manieră torenţială, ci o continuă stare de trezie - şi se manifestă cu atitudine cam în orice clipă definitorie. Desfăşurată în episoade de unde se deduce entuziasmul, aproape antic, în a comunica - aceasta s-a exprimat, la început, cu precădere în lirică, unde bibliografia este relativ vastă: Jurnal din marea temniţă interioară (1998); Rog inorog (1998); Povestea unui colecţionar de audienţe (2003); Epopeea Atlantică (2003); Eu, barbarul (2005); Crezuri creştine – 70 de sonete cruciate; Van Gogh – perioada Borinage (tumorile artei) (2005); Nu mai ridicaţi din umeri! (2007). Însă dincolo de cantitate, poeziile nu au vârstă şi sunt cu neputinţă a se descrie formule de stil ori categorisire curentă. Nimic aici nu-i „modern” după cum nici nu este „romantic” ori „clasicist” căci, ilustrând o atitudine devoţionistă unde stările de mari intensităţi metafizice aduc sufletul în pragul abisului, poetul iese din timpul evoluţiilor exterioare care, esteticeşte, sunt doar convenţie. Rezultă că o clasificare stilistică este şi ea de nefăcut, afară numai de alăturări în asimetriile condacului, ale irmoaselor şi în poetica de împiedecări emotive, cu tradiţie la noi de la Dosoftei şi până la Vasile Voiculescu şi „Comornicul” lui Sandu Tudor. Muzicalitatea, deşi subînţeleasă, nu-i aici nici belcanto şi nici mecanism de simetrii perfecte în felul medieval, trubaduresc, ci denotă o muzică interioară, de cântec şoptit în maniera misticilor de Bizanţ ori a cântăreţilor de tabără militară. Căci poetul are atitudine mai degrabă de prooroc, vituperând ori închipuind mari desfăşurări învolburate pe pânze sufleteşti uneori memorabile. Însă, mai degrabă decât poet, Adrian Botez este un ideolog şi, mai recent, un predicator profetic, ce socoteşte că esenţiale nu sunt „creaţia”, în aspect laic şi circumstanţial - şi că, indiferent de context, anumite teme şi atitudini au precădere, din optica unui „imperativ colectiv”. Felul lui de a îmbrăţişa o responsabilitate morală, ce depăşeşte simpla condiţie de „individ”, este radical diferit de „individualismul” creator, unde aventura intelectuală se impune adeseori şi este preferată. Evoluţia se produce treptat, însă în timp scurt şi solid prin cantitate, căci şi sinopticul de cărţi tinde să impună atât ca număr, cât şi din perspectiva acumulărilor temeinice. Prigoniţii cavaleri ai Mielului – despre poezia cultă aromânească (2000); Spirit şi Logos, în poezia eminesciană – pentru o nouă hermeneutică, aplicată asupra textului eminescian (2005); Loja Iohanică Românească – ION Creangă, ION Luca Caragiale, IOAN Slavici – pentru o nouă hermeneutică, aplicată asupra textelor lui Ion Creangă, Ion Luca Caragiale şi Ioan Slavici (2006); Cei Trei Magi ai prozei româneşti (Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade) – şi Epoca Mihaelică: pentru o nouă hermeneutică, aplicată asupra textelor lui Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu şi Mircea Eliade (2007) – acestea sunt episoade într-o demonstraţie ce priveşte noţiunea de „Neam Metafizic” aparţinând doctrinarului - şi care va trebui dezvoltată, cândva, într-o formă sistematică, ferită de aluviunile nevoii de analiză de text clasic. O întrevedem, de altminteri, atât în „reconquista aromână”, cât şi în examinările de eminescologie, unde apar şi cele dintâi semne clare de metodă proprie, care este un derivat de hermeneutică, având surse în existenţialismul teologic şi indicii de familie spirituală în direcţia lui Unamuno şi Ortega y Gasset. Totuşi, abia „Loja Johannică“, una dintre cele mai stranii exegeze din literatura română contemporană, dezvăluie nu atât metoda, CÂT VIZIUNEA, aceasta fiind şi contribuţia ce l-a afirmat pe Adrian Botez în felul unui doctrinar, mai degrabă decât al unui studios cu virtuozităţi analitice (totuşi, DE ORIGINALITĂŢI RARISSIME!), arătând dimensiunile unei personalităţi ce parcă vorbeşte din viitor. Cercetarea este o „hermeneutică” sui-generis care, deşi se situează în moştenirea lui Vasile Lovinescu, adaptează metoda cu originalitate, apropiindu-se în tangenţial de Nichifor Crainic şi de „trăirism”. Cutari dizertaţii guénoniste de aici îngăduie alăturări, însă nu confirmă o descendenţă de observanţă strictă şi nici iniţieri regulamentare, ci doar lecturi de rost lămuritor. Căci autorul este un erudit, cu înclinări de conduită profetică, mizând mai degrabă pe intuiţie, „istorie sub-lunară” şi „porunci incontingente”, decât pe expunerea sistematică şi demonstraţia făcută matematic. Kabbala, rozacrocienii, Kali-Yuga, „spenglerismul”, teosofia ottocentescă, alchimia - acestea sunt numai câteva domenii pe unde Adrian Botez a trecut cu exuberanţă, fără să se dedice hotărât nici unui hermetism, altfel decât în felul unui reazem de argument util. Şi privirea asupra literaturii este înrâurită de aceste perspective multiple. Opera, în ceea ce este „obiect”, e văzută ca un depozit iniţiatic, o concluzie vehiculată în semne, un mesaj ocult şi, de aceea, nu valoarea estetică ori locul în tabla de valori preocupă (deşi se prezumă), ci descifrarea, deci revelaţia. Dar abia de aci încolo se clarifică o anumită perspectivă de natură antropologică, întărind derivaţiile extrase din zestrea sursologică. Totul porneşte, în fond, de la erorile de perspectivă ce despart Orient de Occident şi, fiindcă prin acestea se înţeleg îndeobşte Asia şi Africa, ne aşează pe noi (de fapt, „ortodoxia” şi „isihasmul”) într-o geografie a ficţiunii ori, mai bine spus, ne exclud din istoriile universale de valori. Concluzia supără şi este corectată. Dar cum? De vreme ce există „culturi exprimate” şi culturi (Adrian Botez zice „spirite naţionale”) „confuze”, iar noi fiind între cele puţine ce au un „centru modelator”, rezultă că trecerea noastră cu vederea este greşită şi reclamă corecţii şi adaosuri. Ele se fac în felul unei teorii pe care, oricât pare de curios, o regăsim în „spiritul getic” al lui G. Călinescu şi în „regresiunea către arhaic” şi care (tradusă pe limba lui René Guénon) ar fi tradiţia vârstei de aur: „De fapt, modelul GETO-DACIC s-a întrupat în Modelul Divin Românesc: MIORIŢA şi EMINESCU, din punct de vedere spiritual, s-au contopit: Modelul Divin al Cuvântului şi cu cel al Hieroglifei. Când MIORIŢA tace, grăieşte Hieroglifa-Eminescu – când tace Hieroglifa-Eminescu, simţim cum saltă în noi (Noi = elita spirituală a Neamului) expresia ritualului geto-dacic (condensat în MIORIŢA). Elită spirituală înseamnă SPIRITE TREZE – elita spirituală nu trebuie să fie neapărat intelectuală. (…) Elita spirituală poate reforma temporalitatea: succcesiunea uitării poate fi reorganizată în ritualul Eminesco-Centric, Spiritualo-Centric. Orice gest şi cuvânt al nostru poate fi «reglat», prin smerenie şi anonimizare a noastră, în funcţie de modelul cristico-eminescian – care face mai lesne de vizualizat spiritul-modelul pe care l-a subliniat, după ce l-a dublat, în eternitate: modelul DACIA – modelul sacru. În felul acesta, este imperios necesar să se desfiinţeze istoria literaturii române: să se desfiinţeze treptele uitării – şi să se vizualizeze cercurile concentrice ale Spiritului Naţional, în jurul Cercului-Revelaţie-Eminescu (…). Eminescu este acest Centru Interior-Golgotă, este vizualizarea în cuvinte simultane-vibraţie cosmică demiurgică (căci acesta este darul GENIULUI, să re-creeze simultaneitatea de vibraţie verticală, a cuvintelor orizontale, prin redarea forţei interioare a Cuvântului: acest fenomen e perceput ca «forţă de seducţie» – de fapt, este forţa de TRANSFIGURARE, întru divin, a Cuvântului) a Arhanghelului-Spirit Naţional. Şi, de acum, de la Revelaţia-Eminescu, ierarhizarea aleatorie (istorică) va fi înlocuită de ierarhizarea spirituală (anistorică): nu anii contează (ca segmente aparent cuminţi-evolutive), ci apropierea sau depărtarea, pe traiectorii circular concentrice, faţă de Modelul Divin-Revelaţie EMINESCU. Varianţii – raportaţi la MARELE INVARIANT”. Acesta este „nucleul ireductibil”, iar dezvoltările doar îl confirmă, atât în „Loja Iohanică”, cât şi, mai târziu, în „Cei trei magi”. Analiza, de fapt „exegeza”, în sensul post-hermetic, nu se poate rezuma, ci doar reproduce - dar schema doctrinară rămâne imodificabilă, în convingerea că aici am avea o „geografie sacră” unde, când se citeşte, se citeşte superficial ceea ce are sens mai adânc care scapă examinării grabite ori se ignoră. Şi fiindcă „evoluţia” în sens raţionalist lipseşte ci e doar o aparenţă de „eternă reîntoarcere” la originarul ocult, rezultă că nu vom avea „etape” ci „epoci” – traducând ieşirea în vizibil a straturilor ce pre-există în forma unui soi de entelehii – denumite cu originalitate „iohanica” şi „mihaelica” şi care vor trebui odata examinate în detaliu şi cu măsurile potrivite. Însă autorul, fiind un gânditor de înrâuriri ocultiste, ce socoteşte că istoria, chiar dacă aparentă, nu-i decât documentul unor „căderi succesive” până la „epoca de fier” contemporană, acţiunea cu rost de îndreptare este de la sine înţeleasă şi include manifestări cu extensiune, având efecte şi, mai mult ca sigur, o dezvoltare în direcţia atitudinilor colective. Acestea sunt expuse ca şi cum ar fi „predici laice”, proorocirile muceniceşti, ori înfăptuirile de „prinţ popular” - şi au aspecte ce ţin de regimul clipei şi de „lucrarea” posibilă în anii recenţi. *Revista „Contraatac”,* revistă de educaţie, cultură şi literatură, pentru elevi şi profesori – îndreptată împotriva prostului-gust, imposturii şi agresiunii imoral-antiartistice, deopotrivă o armă ofensivă şi o carte de învăţătură în episoade, este creaţia lui Adrian Botez şi unul din numeroasele argumente ale acţiunii sale intelectuale - iar „Ruguri. România sub asediu” constituie pătrunderea ideologului în imediatul vremii tulburi şi conţine câteva din eseurile recente de analiză socială, ce amintesc de radicalismul culturii româneşti interbelice, de unde autorul îşi extrage atât directiva, cât şi miza morală. Însă ele nu pot fi înţelese în afara doctrinei pe care, la drept vorbind, o exemplifică pretutindeni, într-o campanie ca de cruciat. dr. *ARTUR SILVESTRI* * „Ani în şir am trăit cu durere, şi neputinţă, şi lacrimă în suflet că nu voi găsi niciun poet contemporan care să fi evadat din temniţa mocirloasă a postmodernismului – această epocă de Kali-yuga a artei – spre care să strig: Iată Poetul! şi să am faţă de el, măcar în parte, veneraţia, respectul şi fruntea plecată ca în faţa lui Eminescu. Mircea Dinescu a murit înainte de a se naşte ca poet sau a rămas prizonier blestemului din cuvintele: „Mircea, fă-te că lucrezi*!” - şi în el nimic nu mai este poezie. Mă întreb dacă a fost vreodată; dacă era poezie ceva din „scârţa-scârţa, pâinea şi tărâţa” – ...atât îmi vine în minte, din poezia lui Dinescu... Mircea Cărtărescu s-a născut puţin, a bătut puţin din aripile poeziei şi apoi s-a stins din el starea de graţie a versului, de parcă niciodată nu ar fi fost. Unde e poetul?! Spre cine să privesc dincolo de postmodernism şi de cuvinte goale?!... Unde să găsesc Omul ce dă sufletul cuvintelor înapoi!?... Întâmplarea a făcut să citesc poezie scrisă de domnul Adrian Botez şi să exclam fericită: Iată Poetul! Îi scriam, într-un mesaj, la puţină vreme după ce am descoperit versul lui: V-aţi gândit ca sunteţi cel mai mare poet contemporan?... Nu e o lauda fără rost. Simt trăirea, şi viul, şi durerea, şi neputinţa, si ţipătul spre cer în vers... Simt pământul respirând... Simt toate rugăciunile trăite, dar nespuse... Simt marea luptă a omului de a fi pe măsura Creatorului. Tot dorul de Dumezeu şi de puritate a unei generaţii şi a unui neam il simt... Nu sunt cuvinte goale, ca un balast şi puse fără rost şi purtand titlu POEZIE aşa cum face o întreagă generaţie de scribălăi ce işi spun unul altuia poete. Poezia e rugăciune către cer, e starea cea mai pură a unui om, iar eu simt la dvs rugăciunea şi starea pură. Da, uneori sunteţi prea profund şi eu nu înţeleg; alteori nu prind ideea sau nu imi merge la suflet ceea ce aţi scris. Dar de cele mai multe ori simt sufletul viu al cuvintelor izbucnind ca un vulcan din vers. De exemplu poezia "Când scrii o carte" e şocanta pentru mine. Eu nu simt aşa când scriu. Nu e un cancer în mine scrisul şi nici nu avortez un monstru la final când e gata cartea. La mine scrisul e o beatitudine, e stare de gratie, e cel mai mare dar pe care mi l-a dat Dumnezeu. Nu creşte în mine ceva monstruos, ci înfloresc în cuvinte. Durerea degetelor şi a mâinii dupa ore în şir de scris e cea mai dulce durere. Îmi iau cu mana stângă mâna dreaptă amorţită de scris şi o port ca pe un prunc, o mângâi ca să-i treacă durerea, dar de-abia aştept să vină altă durere... Imi încep scrisul cu o rugaciune şi îl sfârşesc cu o multumire catre cel ce mă inspiră. În "Seara vorbesc cu fratele Hristos" mi se pare totul colosal. E minunat să-ţi poţi arăta rănile Lui şi El să le arate pe ale Sale. Să-ţi ia palma şi să-ţi sufle in ea pulbere de stele, să-ţi ungă rănile şi să le facă să înflorească... Aveţi ceva din Arghezi, ceva din Nichita Stănescu, ceva din Eminescu - ce acum este parte a aerului ce il respiram si face parte din fiinta noastra ca apa, e împărtăşania noastră cu vis - dar dincolo de ei sunteţi ADRIAN BOTEZ. Aveţi o voce deja inconfundabilă... V-aţi hrănit cu spiritul marilor înaintaşi, dar aţi mers mai departe şi aţi găsit drumul dvs. – şi acestea erau primele impresii după ce am citit puţin. Acum, că am citit mai mult, a devenit certitudine că acele prime impresii sunt adevărate, că nu m-am înşelat. Prin slovele domnului Adrian Botez ieşim din băltirea puturoasă a postmodernismului (exemplu: „Ce bani buni ai facut tu, fa Patrie,* Cu turcaleti, cu arabi, cu libaneji si curji, in boschete sau direct din picioare Toti stiu ca esti meseriasa cand dai din bucile tale, fa Patrie, Ale tale sunt paraiasele de sperma care-ti curg printre sani,/ Ale tale izvoarele de fecale!/ Ce frumoasa esti tu, fa Patrie si cum ne lasi sa ti-o bagam toti intre picioare, Stai si tu la noi macar o data, fa Patrie, sa ne dam si noi drumul in tine!/ Ce sfinctere si ce rozeta ai, fa Patrie,/ Nimeni nu da asa de bine din cur ca tine?…” - cf. Mihail Gălăţanu - O noapte cu Patria) - şi ne mutăm cu slovele în teritoriul literaturii adevărate, unde există mari teme şi înălţimi de neatins, spre care poetul, ca un Icar, vrea mereu să zboare. Poezia şi-a regăsit aripile, a redevenit zbor! A redevenit rană din suflet şi e scrisă cu sânge:“*Prolog* /cel ce întoarce pagina /rămâne pe amândouă /palmele – cu sânge”. Credinţa, căutarea unui sens al vieţii, dorul de Dumnezeu şi nostalgia absolutului, neputinţa, teamă – nu de moarte (“nu-i greu /şi-i atât de aproape să mori: /ninge-ntre noi şi moarte cu iluzii – docile dureri”), ci de viaţă trăită fără rost şi fără a te fi ridicat vreodată la înalţimea a tot ceea ce a pus Creatorul în tine, mizeria lumii oglindită în vers – dar nu spre râia mocirloasă, din cuvintele tembele (e o blasfemie să le numesc poezie ) ale lui Gălăţanu, ci spre “florile răului” ale lui Baudelaire, sau “mucegaiurile” lui Arghezi - înfloreşte ca soră de slovă şi de durere, în versul fratelui meu de cuvânt, Adrian Botez. Mereu e o căutare a lui Dumnezeu, cu care vrea să facă pace în poezia“*Pax”, şi a sinelui, o nostalgie, până la lacrimă, a absolutului pierdut - şi mi se pare că, prin poezie, are loc regăsirea, împăcarea, liniştea, măcar în parte. Poetul Adrian Botez e o îngemănare stranie şi sigur dureroasă, de dor de Iisus şi de a fi Don Quijote pe pământ. E crudă soarta de a fi răstignit între raiul poeziei (prin care cauţi Mântuitorul) şi rătăcirea prin lume, ca un om prăpădit cu o mârţoagă. Poete, nu fi trist de soarta ta! Gândeşte-te că se putea infinit mai rău: Ce te făceai dacă erai Mihail Gălăţanu?!... Vezi acum, poete, ce mult te-a iubit Dumnezeu!?... Te văd în vers, te simt răstignit între coroană de spini şi moartea lumii şi nu pot decât să suspin şi să spun că şi eu ştiu cum este să fii ceva fără nume ce nimeni nu a mai fost: „Chemaţi visele la vorbitor/chemaţi visele la vorbitor – şi spuneţi-le/că eu – în adâncul temniţei – mor/să-şi caute – tot printre cei cu înspinată/coroană – stăpân:/ să uite/din mine – tot ce nu/am sângerat să rămân”. Dincolo de zbucium şi de părăsire, dar o părăsire aleasă ca şi cale şi primită cu bucurie pentru a găsi Mântuitorul „nimeni nu te iubeşte – Criste – decât cel de tot părăsit”, am găsit şi liniştea, pacea absolută a creatorului: „Meditaţii ramificatoare/ daţi-mi un pat – o carte şi lumină:/ e mai mult decât lumea: este linişte/reîntocmesc simetriile – răvăşite de plictisul vulgului/ iată-mă iarăşi – până la brâu/ în băltoaca de raze a piscului: sunt regele – toate/ sălbăticiunile capătă – pe piei ori/ între coarne – flacăra Crucii”. Are totul, deşi nu îşi doreşte mult. Un pat, o carte, lumină! Cu atât de puţin, singur, devine rege peste gânduri, peste cuvinte şi cu ele reclădeşte lumea. E în poezie totul: apa, cerul, lumină, credinţa, mântuirea, răstignirea, dorul, iubirea, şi poetul scrie cu patimă, cu furie - de parcă s-ar termina timpul şi el încă nu a terminat de născut lumea lui de cuvinte. Am lăcrimat citind un vers ce a stârnit în mine furtuni de neputinţă şi am înţeles durerea profundă a poetului vertical, drept, demn - ce nu găseşte în jurul lui un singur om cu fruntea sus, ci doar moluşte ascunse în cochilii de suflet sterp: „O *vreme/ oamenii vii au fugit/ în melci – au fugit/ în propriile minţi: nu mai vezi unul/ teafăr – cu fruntea sus /deci – nu mai are pentru cine fi zi”. Pentru cine să mai răsară soarele, pentru cine să mai fie zi? Pentru cine să mai fie lumină?! . Caut un OM! Caut un singur OM cu fruntea sus, ca pentru el să merite să fie zi! - ţipă poetul, şi ţipătul lui de vers îmi împrăştie în trup, din unghii până în ochi şi din lacrimă până în şoapte, ace ascuţite de durere. Obsesiv, apare în poezie aripa,* ca organ vital ce leagă poetul cu cerul – dar, până la cer, mai întâi îl învaţă zborul. Şi iată şi disperarea tipică domnului Adrian Botez că aripa, miraculoasa aripă ce face din oameni îngeri, ar putea fi devorată de vermi ca oricare mădular: “*Aripa/* ostenită - am lăsat aripa – în carne/ să se-ngroape: dintr-odată/ viermii –au cuprins-o – ca pe/ orice nevrednic mădular”. Rugăciunea care urmează e magistrală; poetul se roagă lui Dumnezeu să-i scoată aripa de sub prăduirea viermilor ca s-o poată iar închina cerului şi în felul acesta ea devine o axis mundi între om şi Creator. Sentimentul meu e că aripa ar fi sufletul omului ce trebuie să fie salvat de la distrugere, de la moarte. Un vers frate cu cel despre aripi este: „ce-ai să striveşti – Doamne – dacă voi/ luneca dintre solzi – şi duh mă voi face?” şi aici văd certitudinea că poetul se poate salva total dintre solzi, din carne, din putrezire - şi să devină duh şi, în felul acesta, Dumnezeu nu va mai avea nimic de strivit, de descompus ca fiind materie; Poetul adevărat este numai Duh. Poezia, harul - nu vin oricum şi la oricine. Cuvântul înfloreşte după ce “mi-am dat peste deget cu/ Tine – Doamne/ şi m-a durut ca-n cer –/fără strigăt şi-adaos: de-atunci scriu în/ neştire” - deci poezia e o lovire de Dumnezeu, o întâlnire cu demiurgul ce doare ca în cer. Pentru cei ce scriu cu sufletul, cu inima ca o rană, pentru cei ce cred că scrisul e religie şi ţine de sacru - sunt normale teama şi ţipătul mut către cer: ”doar-doar Ţi-i aminti de vreun nume/ care să aibă fie şi-o umbră de sunet/ din mine”. Poete, dacă eu îţi aud glasul, eu care sunt o măruntă făptură a lui Dumnezeu, poate ţi-l aude şi EL. Dacă eu plâng de versul tău, nu spun că plânge şi Dumnezeu, dar sigur cade în palma Lui lacrima mea născută din poezia ta. E destul, poete, ca să ştii că numele tău va rămâne!? E destul ca să se atenueze puţin teama?!... A-ţi fi frică când scrii, că slova ta nu s-a adăpat din curcubeu şi nu a atins cerul, e normal, am şi eu aceeaşi teamă - dar ce crezi, poete, că Gălăţanu are vreo teamă!? Nu, el scrie de parcă ar da cu măturoiul prin WC şi e nevinovat, săracul! Vinovaţi, criminali de cuvinte, de cultură şi de moartea spirituală a unui popor sunt cei ce spun că fecalele lui Gălăţanu sunt poezie. Nu se închină lumii poetul, chiar dacă îi face oglindă ei scriind, căci scrisul este o cale între poet şi Dumnezeu, nu între poet şi lume: „*Ars poetica/* toate le avem de vorbit – eu şi Dumnezeu”, iar scrisul se naşte, nu din cuvinte bolborosite aiurea de un om singur, fără conştiinţa sacrului şi a eternităţii, şi care se visează demiurg, când aruncă zoaie peste cuvinte, ci se naşte miraculos când „în final – Dumnezeu/ somnoros – se culcă pe braţul meu/ drept: dintr-odată/ prind să-mi tremure sub/ deget – fosforescent/ Literele”. Ce frumos! Ce înalt! Eu nu mai am ce să spun despre un asemenea vers, căci cuvintele mele ar fi o întinare. Între poetul inspirat şi Dumnezeu - nimeni nu are voie să se bage. Citesc cu sfială, ca pe o rugăciune, şi ascult muzica ce se naşte din tăcerea de după vers. Clipele de inspiraţie maximă sunt rare, apoi urmează starea de muritor normal, şi limitat, şi păcătos: „orice pas:/ călcarea unui păcat: sunt/ plin de muşcăturile disperate ale păcatelor – care/ se afundă – schelălăind – sub ţărână” pe care poetul o descrie tot în „*Ars poetica” sa şi îngempănarea celor două stări ale condiţiei umane, de Creator şi păcătos, este şocant-dureroasă. Iarăşi sunt alături aripa şi carnea, îngerul şi păcatul, înălţimile şi abisul, noroiul şi azurul. Uneori Poetul e dur, e inchizitorial, e fanatic, dar cum să fii altfel, când vezi că se intră cu bocancul, pe aurul cuvintelor limbii române, pe graiul lui Eminescu?! Cum să fii când se distruge ţara, când pleacă pruncii de acasă, când nu mai ştii în ce să crezi?! Cum altfel să fii, în vremuri în care lumea pare că şi-a pierdut busola?! Cum să fii, când se pune lacăt pe vis şi se rup toate aripile şi se distruge Credinţa!? …În vremuri din astea se nasc oameni – puţini, e drept – care propovăduiesc, ca Sfântul Ioan în pustiu. Slujesc, cu slova, pământul şi neamul cărora le aparţin - şi naţionalismul e ca o flacără vie şi e o cale, în vremuri în care se pare că nu mai avem nimic sfânt. După ce am citit un articol de publicistică i-am trimis domnului Adrian Botez următorul mesaj: Dur, inchizitorial, dar adevărat!* Vedem că e rău, vedem că mai coborâm mereu câte o treaptă în jos şi nu putem decât cu slova să slujim pământul ce ne ţine si neamul ce ne este leagăn. Sper să nu ne judece niciodată copiii si urmaşii că nu am făcut tot ce am putut. Şi din mormânt o să mă apăr: nu am spus "da" oricât am fost de flămândă, nu am spus "da" nici când mi-era gura uscată de sete, nu am spus "da" nici măcar când mi-au condamnat cuvintele la moarte deşi in ele locuia viaţa adevarată si spiritul acestui pământ... nu am spus "da" niciodată, daca "da"-ul era împotriva credinţelor şi valorilor mele! Şoparlele ce conduc astăzi visându-se igoane sacre pot să ne rănească oricât ca nu mai doare, doar copii, doar urmaşii să nu o facă... Ei să inţeleagă că am fost împotriva valului când totul se demola... Tot ei să spună dacă a fost mult sau puţin asta... Cred ca suntem de aceeaşi parte a baricadei, profesore! Patriotismul e religie sfântă, e datorie şi e cale. Două tulpini întregesc omul şi poetul Adrian Botez: credinţa şi patriotismul şi niciuna nicialtul nu sunt vorbe goale, ci sunt sângele ce îi curge prin vene, sunt respiraţia ce îl însufleţeşte, sunt raţiunea lui de a trăi. Toată poezia lui îmi spune că fără patrie, fără străbuni şi fără credinţă el nu ar putea trăi. Am vărsat o lacrimă amară şi nu am mai găsit niciun cuvânt – eu care de obicei am cuvinte şi le folosesc uşor - de scris citind: “*Rugăciunea unui copil”: „Despre-acest neam de toţi călcat* Când sfinţi Te-or întreba Spune-le că-i adevărat: L-ai luat în slava Ta Să le spui curat Că l-ai înălţat De unde l-ai luat: Pe-o gură de rai Pe-un picior de plai…” Să mai întreb, să mă mai mir cum ţi-a venit, poete, să pui alături durerea neamului meu, de toţi călcat - de sublimul vers al *Mioriţei!? Cum ţi-a venit să plângi atât de frumos cu vers!?... Ştiu, poete... Ştiu... Plânge pământul şi străbunii în tine plâng - şi nu te lasă să taci... Şi dacă ai omorî vocea din tine, ar fi păcat, păcat de moarte, şi nu ai mai găsi mântuire. …Normal că este prezentă şi “tema dragostei de natură” (…), ca la orice poet mare. "Se-nalţă munţii pân’ la nimb de nori" e o simfonie de cuvinte ce îmi da o stare de beatitudine, de extaz. Nici nu ma mir ca ultimul vers este: "...renunţ să mai fiu eu"... - de parcă în faţa măreţiei şi frumuseţii munţilor devii insignifiant. În alt vers, natura e un templu sacru „înalte sfaturi de coroane ţin copacii/ sub duh de raze şi sub cerul sfânt /pădurea-i vuiet de lumină - aprinşi macii/ o catedrală-n rugăciuni şi legământ”. Iubirea şi iubita ţin şi ele de un teritoriu al sacrului şi poetul se întreabă mirat: “de ce nu aflăm – oare – nimic despre rai/ când mângâiem - îndelung* / Insistent/ cu dragoste – pielea femeii de lângă noi?” şi eu nu mă mir deloc că, iubind, poetul căuta raiul. Muzicalitatea versului, cântecul aproape de beţie a fericirii completează perfect imnul de slavă închinat iubitei ce e slăvită, chiar şi dacă stelele s-ar prăbuşi, chiar şi dacă ar cădea foc peste case, căci iubirea e mai puternică şi mai veşnică decât timpul: „De-acum, şi stele să se prăbuşească,/ Şi nori de foc să cadă peste case -/ Iubirea mea, în luntre de mătase,/ Iubirea mea, mai mult decât lumească,/ În paradisul veşnic te-a răpit:/ Prin toate câte-atingi - eu te-am slăvit!” Tema dominant-esenţială a poeziei domnului Adrian Botez este credinţa - raportarea la divinitate. Toate celelalte teme pălesc sau sunt mici, prin comparaţie cu tumultul şi vibraţia înălţător-sfâşietoare a căutării căii spre Cer. “Măreţie are nu omul: suferinţa lui” - spune un vers, şi eu m-am gândit imediat la Iisus şi la sacrificiul lui, ce l-a făcut măreţ. Există Calea-ca-Înălţare-prin-Durere, găsirea prin sacrificiu, descoperirea prin rană. Nu se nasc oameni adevăraţi şi nici poeţi în puf şi într-un ocean de viaţă roz. Poezia nu locuieşte în palat şi Poetul nu se naşte în avion sau zgârie-nori. Lângă bordeie, lângă foame, lângă plâns, lângă luptă aprigă cu viaţa şi cu soarta - înfloreşte nufărul poeziei, aşa cum se deschide sublima floare, deasupra apelor negre. Şi după toată durerea, vine binecuvântarea, vine iluminarea: „ nu vin ca sclav la Tine – Hriste: vin/ să-mi recunosc rănile – în/ Rănile Tale”. Aceeaşi temă a metamorfozării umilinţei în biruinţă – e obsesivă şi vitală în acelaşi timp – o găsim şi in versurile minunat de melodioase aducând a descânt: „Venit-a ceas/ Venit-a ceas – venit-a ceas/ Din mine-n Domnul nu e pas:/ Prefac zvârcolul umilinţei/ În cald colind al biruinţei”. Îmi place până la a nu mai şti de mine muzica din poeziile: “*Prigoană de doină”, „Cântecul cavalerilor rourei”, „Licornul”, “Doina ghiocului”, “Venit-a ceas”, “Rugăciunea unui copil”. Este în ele dulceaţa pură a versului popular, în special a doinei şi eu nu mai ştiu de citesc sau cânt, căci undeva, în inima mea, versul a devenit una cu cântul. Scântei de Mioriţa, lacrimi de Eminescu* şi cântec de fluier sunt în versurile “în dulcele stil clasic”: „Lacrimă de păsări/ Fir de busuioc/ Cuvântaţi în plaiul/ Fără de noroc. / Florile-n puhoaie/ Lujere de cai/ Scapătă-n poveste/ Şi în joc de nai”. Mă apropii de sfârşitul călătoriei mele prin lumea poeziei domnului Adrian Botez. Nu ştiu cu ce cuvinte să închei. Nu sunt critic literar „profesionist”...M-am apropiat de versuri cu sfială şi cu teamă. Nu am vrut să strivesc nimic... Am săpat prin cuvinte înţelesuri şi taine. Am visat, am zburat şi am plâns cu fiecare vers. Am simţit răstignirea între lume şi Dumnezeu, am simţit frământarea, căutarea, zbaterea neputincioasă în faţa sorţii, i-am simţit iubirea pentru acest pământ şi dorul ca o sete de Iisus. Am simţit toate astea - şi totuşi nu ştiu cum să închei... Am să las versurile poetului să facă încheierea. E mai frumos versul lui decât orice cuvânt de-al meu. Citeşte cu sfială, dragă cititorule... Te vei împărtăşi cu Har şi vei întâlni un OM vertical: *“Bilanţ* n-am asuprit – şi n-accept – decât spre Dumnezeu îngenuncherea pe cine m-a împins să cad – nu-l iert: prea scurtă-i viaţa – s-o priveşti îndatorat mocirlei nu am lovit de câte ori puteam: e bine – doar aşa nu mi-e frică de un capăt prea scurt al puterii slab poţi să fii – uneori – cât mai rar: ticălos niciodată cine greşeşte din credinţă- nu greşeşte – dar când el ager – şi-a cântărit grijuliu – bunătatea – deja simt neplăcut pe obraz- încleiate a moarte balele Iudei nu la mormânt aştept să-mi vină oameni – nici de sus – apoase lacrimi să mă stropească sub pământ aş vrea – ca otrava cea bună – care asmute-n plumb – răutatea şi măreţia divină a aurului – de neoprit să pătrund – prin ureche – ori minte – sau ca sfânta muzică însăşi: în sufletul celor puţini – dar aleşi întru Duh – care-mi citesc fiece epitaf: versul smuls din rărunchii durerilor mele cu patimă trecute doar aşa mi-ar fi dat – în vecie – să obţin un prim armistiţiu – cu Dumnezeu”. 11 iulie 2010 LUMINIŢA ALDEA, Cornu Luncii/SUCEAVA: art. SCRISUL CA DESTIN - *Impresii legate de poezia domnului Adrian Botez* *– în revista electronică Romanian VIP* – revista românilor de pretutindeni, Sydney, 12 iulie 2010 * PERSONALITATE ŞI OPERĂ *ADRIAN BOTEZ: “CURRICULUM VITAE”…* Născut pe 10 noiembrie 1955, la Gura Humorului, judeţul Suceava. Tatăl: IOAN – lt. colonel de aviaţie, în Flotila Gărzii Regale; tatăl este descendent (stră-stră-stră-nepot), pe linie maternă, din “*martirul Bucovinei” – GRIGORIE GHICA al III-lea VOIEVOD,* domnitor al Moldovei (1764-1767 şi 1774-1777) şi al Munteniei (1768-1769); asasinat de turci, prin strangulare, apoi decapitat, la Beilic (casa de găzduire a emisarilor turci trecători prin Iaşi) , pe 1 octombrie 1777, pentru că “a protestat vehement împotriva cedării Bucovinei către Imperiul Habsburgic. Iritaţi de protestele domnitorului, austriecii au cerut turcilor să-l înlăture. Este înmormântat la biserica Sfântul Spiridon din Iaşi.” Mama: ADRIANA - funcţionară PTTR; mama, pe linie maternă, se trage (ca stră-stră-nepoată) din slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române şi din cel mai important pictor bisericesc din România veacului al XIX-lea, EPAMINONDA BUCEVSCHI / BUCESCU (bunul prieten bucovinean al lui MIHAI EMINESCU), iar prin alianţă (după cumnată), se înrudeşte cu familia PORUMBESCU, din Stupca (familie care a dat un alt martir bucovinean, pentru românism: pe CIPRIAN PORUMBESCU). * Şcoala primară (1962-1966) o urmează în oraşul natal, cu învăţătoarea ELENA BUŢINCU** (prima lui “maestră”, care-i recunoaşte “lui Nichipercea” de Botez meritul unor compuneri insolite şi cam stranii, în conţinut… - aspră, dar cu minunat har de APOSTOL AL ŞCOLII ROMÂNEŞTI, în acei ani de stalinism sadea… - Dumnezeu s-o ierte şi să-i odihnească vocea ei de leoaică!). Tot în Gura Humorului a făcut şi gimnaziul (1966-1970). Urmează examenul de intrare la liceu…: una dintre profesoarele din comisia examinatoare (ulterior, profesoara sa de Română, pentru un an…apoi, a plecat la ceruri!), doamna ELENA CRAINIC, îl remarcă pentru imaginaţia debordantă, cu care “catindatul” îşi completa…cunoştinţele şi răspunsurile, despre romanul sadovenian… Liceul (1970-1974). Absolvent, cu bacalaureat, al Liceului Teoretic din Gura Humorului – 1974. Aici, la acest liceu, devine colaboratorul (din 1972), apoi, din 1973, redactorul-şef al revistei liceului: *NĂZUINŢE* – unde îşi face debutul (absolut!) şi ca poet, dar şi ca eseist şi critic literar… (la *Poşta redacţiei!). Maeştrii săi, la acest nivel, sunt profesorul de Latina, NICOLAE POPESCU, şi profesoara de Română, ELEONORA MURARIU, care-l stimulează şi încurajează (ambii…) în gândul de a “da” la Filologie…Fatală greşeală* a “luminaţilor conspiratori”(…constată Adrian Botez, abia azi!)! Absolvent al Facultăţii de Filologie (secţia română-franceză) a Universităţii “*Al.I.Cuza” – Iaşi – 1978. Maestrul de aici: prof. univ. dr. DUMITRU IRIMIA* (mentor încă din primul semestru al primului an de facultate al lui A. B.! – stimulându-l straşnic spre arta subtilă a hermeneuticii...). Este repartizat guvernamental, în 1978, la Liceul Agroindustrial din Adjud (azi, Colegiul Tehnic „*Gh. Balş”). Din 1978, devine membru al Cenaclului Casei de Cultură din Adjud – LUMINA* (condus de MARIA TUDOR). În 1979, când dl TITUS VÂJEU vine la Adjud, pentru a-i „televiza” pe scriitorii Adjudului, şi răsfoieşte, pentru eventuală cenzură, caietele cu poezii ale proaspătului profesor Adrian Botez, se îngrozeşte, pur şi simplu: „Păi, mata scrii numai despre hristoşi şi serafimi! Nu se poate, dom'le! Altceva nu ai?” Nu. Altceva nu avea Adrian Botez. Încăpăţânat şi al dracului, bucovineanul! ...Şi, decât să fie publicat conform „tipicului” compromisului politic de atunci, ADRIAN BOTEZ A PREFERAT SĂ AŞTEPTE DEBUTUL (POETIC)...19 ANI (ADICĂ, PÂNĂ ÎN 1998)!!! ...Între timp, îşi ia toate gradele didactice: definitivat (1981), gradul al II-lea (1986) şi gradul I (1992). Este şi anul în care se înscrie, în paralel cu gradul I, la examenul de doctorat. Doctor în ştiinţe filologice - cu lucrarea *Spirit şi Logos, în poezia eminesciană* (coord. ştiinţific: prof. univ. dr. DUMITRU IRIMIA, de la Univ. “Al.I.Cuza”-Iaşi). – “proclamat” pe 14 februarie 1997, la Universitatea “Al. I. Cuza”-Iaşi, amfiteatrul III-12. Membrii comisiei de examinare şi acordare a titlului de “doctor în ştiinţe filologice” sunt de la Universităţile din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi. Între 1997 şi 2001 – are un ultim maestru spiritual: VICTOR OPRESCU, secretarul Societăţii Antropozofice din România - cel care-l iniţiază în rozicrucianismul antropozofic steinerian. * Actualmente, A.B. este profesor de Română, la Colegiul Tehnic “Gheorghe Balş”-Adjud. Căsătorit, cu o femeie, ELENA,** despre care ar trebui să scrie o carte cât Biblia, pentru a-i mulţumi că există. Şi cu trei copii (slavă Lui Dumnezeu, sănătoşi la trup şi, mai ales, la Duh!), pe care i i-a dăruit această femeie dragă: OANA, OCTAVIAN, ELENA. * RECAPITULĂM…şi continuăm: Debut absolut (cu poezie şi eseu/critică) : în 1972, la revista Năzuinţe” (căreia i-a fost şi redactor-şef), a Liceului Teoretic din Gura Humorului. Debut (cu poezie) în revistă culturală consacrată: 1988, revista Steaua-Cluj. Debut (cu eseu) în revistă culturală consacrată : 1985, în revista Collegium-Iaşi, Buletin al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România. În 1999, fondează şi devine redactor coordonator al revistei bianuale CONTRAATAC - revistă de educaţie, cultură, literatură şi atitudine, pentru elevi şi profesori - îndreptată împotriva prostului-gust, imposturii şi agresiunii imoral-antiartistice – din Adjud. Ediţie on-line (în colaborare cu revistele ARP): Contraatac – revistă de cultură şi de atitudine creştină: http://revistacontraatac.wordpress.com Activitate publicistică: -în colectivul redacţional al revistei Scara-Bucureşti, redactor la revistele culturale şi de atitudine: Ardealul literar-Deva, Crezul nostru-Bacău, Salonul literar-Focşani, Negru pe alb-Odobeşti, Confluenţe-Adjud; redactor-colaborator la revistele online STARPRESS – Canada şi MIORIŢA-Sacramento-California-SUA. -A publicat în şi colaborează (regulat sau sporadic) la revistele şi ziarele: Observator – München (Germania), Steaua-Cluj, Cetatea culturală-Cluj, Citadela-Satu Mare, Zodii în cumpănă-Oradea, Nova Provincia Corvina-Hunedoara, Vatra veche-Târgu Mureş, Viaţa Românească-Bucureşti, Luceafărul-Bucureşti, Dimândarea-Bucureşti, Deşteptarea aromânilor-Bucureşti, Permanenţe-Bucureşti, Rost-Bucureşti, Origini-Bucureşti, Cotidianul-Bucureşti, Collegium-Iaşi, Poezia-Iaşi, Porto Franco-Galaţi, Plumb-Bacău, Credinţa Ortodoxă-Bacău, Fereastra-Mizil, Pro-Saeculum-Focşani, Oglinda literară-Focşani etc. – precum şi la revistele electronice ARP-Artur Silvestri: Neamul Românesc, Ecoul, Epoca, Luceafărul Românesc, Dacologica, Studii etnoistorice, Monitor cultural, Arhiva românească, Tânărul scriitor, Scriitori români contemporani, Universul cărţilor, Boabe de grâu, Soarele - dar şi la Slova Creştină, Napocanews, Noi, dacii, Agero-Stuttgart (Germania), Noi, nu (Australia), Clipa-California (SUA*), Mioriţa USA* (Sacramento-California/SUA), STARPRESS-Vâlcea Turism-Canada, *SFera online/Canada, Curentul Internaţional/Canada, Revista Phoenix/Arizona-SUA, Armonia-Portalul Saltmin Media/Revistă Româno-Americană, Bruxelles Mission* – portal al românilor din Ţările de Jos, *Slova Creştină, Revista Zeit-Brăila, Napocanews, Starpress Vâlcea Turism/Canada, Destine literare/Canada, Constelaţii Diamantine-Craiova etc. etc. VOLUME DE VERSURI: 1-Jurnal din marea temniţă interioară* (Axa-Botoşani, 1998); 2-*Rog inorog* (Salonul literar-Focşani, 1998); 3-*Povestea unui colecţionar de audienţe* (Corgal Press-Bacău, 2003); 4- *Epopeea Atlantică* (Corgal Press-Bacău, 2003); 5- *Eu, barbarul* (Casa Scriitorilor-Bacău, 2005); 6- *Crezuri creştine - 70 de sonete cruciate; Van Gogh – perioada Borinage (tumorile artei)*, Casa Scriitorilor, Bacău, 2005. 7-Nu mai ridicaţi din umeri! (Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2007); 8-În contra demenţei de astăzi în cultura română (Ed. ProPlumb, Bacău, 2008); 9-Aici – la-ntâlnirea tuturor câinilor, Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2009 ; 10-Cartea Profeţiilor, Ed. Rm. Sărat, 2010. PREZENŢĂ în antologia bilingvă (română-franceză) În căutarea îngerului – En quêtte de l'ange, din creaţia poeţilor vrânceni, selecţie de prof. VALERIU ANGHEL, Pallas, Focşani, 2006 – trad. prof. C. FROSIN. Prezenţă în antologia engleză a prof. DAN BRUDAŞCU*: Voices of contemporary Romanian poets – selection and English version by Dan Brudaşcu, Sedan Publishing House-Cluj, 2007. Inclus în Antologia sonetului românesc, de RADU CARNECI* - vol. al III-lea. Inclus în toate cele trei volume ale trilogiei *Cartea întâlnirilor, de EUGEN EVU. PROZĂ: Basme - pentru copii, pentru oameni mari şi pentru foarte mari oameni* (Corgal Press-Bacău, 2004). CRITICĂ/HERMENEUTICĂ: 1- *Prigoniţii cavaleri ai Mielului - despre poezia cultă aromânească* (Ed. Dimândarea părintească, Buc., 2000); 2- *Spirit şi Logos, în poezia eminesciană - pentru o nouă hermeneutică, aplicată asupra textului eminescian* (Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2005); 3–Loja Iohanică Românească – ION Creangă, ION Luca Caragiale, IOAN Slavici - pentru o nouă hermeneutică, aplicată asupra textelor lui Ion Creangă, Ion Luca Caragiale şi Ioan Slavici (Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2006) – a obţinut Premiul de excelenţă al Ed. RAFET, pentru 2006; 4-Cei Trei Magi ai prozei româneşti (Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade) – şi Epoca Mihaelică : pentru o nouă hermeneutică, aplicată asupra textelor lui Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu şi Mircea Eliade (Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2007) – a obţinut Premiul de excelenţă al Ed. RAFET, pentru 2007; 5- *Opera scrisă a lui Corneliu Zelea Codreanu – între vizionarism şi alchimie naţională, Criterion Publishing, Bucureşti, 2009. ESEURI:* 1-Ruguri – *România sub asediu, Carpathia Press, Buc., 2008 (postfaţă de dr. Artur Silvestri); 2-Cartea* *Cruciaţilor Români, Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2008. 3-*CAZUL DACIA ... România de azi: pregătirea cea tainică (a drumului spre România Sacră, de ieri, de mâine...de pururi!), Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2011. Din 2004, este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este laureat al Marelui Premiu al Salonului Literar-Dragosloveni - ediţia a 26-a, noiembrie 1998. Premiul U.S.R., pentru POEZIE - pentru anul 2005 (au fost premiate volumele de poezie Eu, barbarul şi Crezuri creştine – 70 de sonete cruciate). Premiul U.S.R., la CRITICĂ/HERMENEUTICĂ (a fost premiată lucrarea de hermeneutică Loja Iohanică Românească) , pentru anul 2006. Nominalizat la Premiile ARP (Asociaţia Română pentru Patrimoniu), pentru 2007 - prin lucrarea Loja Iohanică Românească. Cetăţean de Onoare al municipiului Adjud – 2009. ESTE PREZENT ÎN: -Vocaţie şi destin - dicţionarul personalităţilor vrâncene, Ed.Terra, Focşani, 2000, al lui VALERIU ANGHEL. -Dicţionarul scriitorilor şi publiciştilor vrânceni, al lui FLORIN MUSCALU, Ed. Revista”V”, Focşani, 1999. -Dicţionar elementar de scriitori români contemporani – în revistele electronice ARP. -Antologie literară, Valman, Rm. Sărat, 2007, ed. îngrijită de GH. NEAGU. -Antologia sonetului românesc, Ed. Muzeul Naţional al Literaturii Române, ediţie realizată şi îngrijită de RADU CARNECI - vol. al III-lea. - Antologiile revistei “SINGUR”, Ed. Singur, Târgovişte-2010 şi Ed. Grinta-Cluj-Napoca, 2010 – ediţie realizată şi îngrijită de ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ. - Antologia (bilingvă: în română şi în engleză) scriitorilor români contemporani, din întreaga lume / Contemporary Worldwide Romanian Writers – Anthology - STARPRESS** (Ed. Fortuna, 2011, ediţie realizată şi îngrijită de dna LIGYA DIACONESCU/Canada). - *Dicț*ionarul scriitorilor români de azi (din România, Basarabia, Bucovina de Nord, Banatul sârbesc, Europa Occidentală, Israel, America)”, de BORIS CRĂCIUN şi DANIELA CRĂCIUN-COSTIN, Iaşi, 2011. * *-Album biobibliografic “OCTAVIAN VOICU” – Creatori din Moldova de Mijloc, Ed. Casa Scriitorilor, Bacău, 2005; -Ateneul Scriitorilor* – Ed. Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2008; *-Harfele harului - antologie de poezie creştină, realizată de Eugen Evu şi Ion Urdă, Ed. Corvin-Deva, 2007; -Cuvinte pentru urmaşi, vol II, Modele şi exemple pentru Omul Român, Carpathia Press, Buc., 2007 – ed. îngrijită de Artur Silvestri; -Al Cincilea Patriarh, Intermundus, Buc., 2007- ed. îngrijită de Artur Silvestri; Criticul MIRCEA DINUTZ* îi face PROFILUL LITERAR, în revista *Pro-Saeculum, nr. 3-4, Focşani, mai-iunie 2005 (Adrian Botez - un cavaler al Graalului* ). Este ales pentru distincţia *THE RESEARCH BOARD OF ADVISORS,* este nominalizat ca “*MAN OF YEAR 2005” , pentru merite în cultură şi educaţie – şi pentru THE WORLD MEDAL OF FREEDOM* - de către *THE AMERICAN BIOGRAPHICAL INSTITUT, Raleigh, North Carolina, U.S.A. CUPRINS Cartea I: LINIŞTEA LUMII…………………………3 1-Liniştea Lumii………………………………………....4 2-Liniştea Nopţii…………………………………………5 3-Aşteptând florile……………………………………….6 4-Din suferinţă…………………………………………...7 5-A trecut Duhul Sfânt…………………………………..8 6-Mântuirea încă unei zile……………………………….9 7-Mântuire de zăpezi…………………………………...10 8-Neîncredere…………………………………………..11 9-Delir de primăvară……………………………………12 10-Martie vicleanul..........................................................13 11-Nu-s prieten cu nimeni sus-pus..................................14 12-Primăvară interzisă.....................................................15 13-Părtăşire......................................................................16 14-Noaptea Sărbătorii......................................................17 15-Lăncierii Primăverii....................................................18 16-Metanoia.....................................................................19 17-La Ospăţul Mântuirii..................................................20 18-Liedul metamorfozelor...............................................21 19-Cântând în vie.............................................................22 20-Arhanghelul din Stupca..............................................23 21-În Visul Grădinii.........................................................24 Cartea a II-a: VÂRTEJURI.........................................25 1- Balada şi Rugăciunea lui Juan Sala i Ferrer Serrallonga..........................................26 2-În contra negustorilor burtoşi.......................................35 3-Străinătatea de-acasă....................................................39 4-E-o vreme.....................................................................40 5-Instabilitate...................................................................41 6-Progresie aritmetică......................................................42 7-Un vagabond................................................................44 8-Vremuri fără ceas.........................................................45 9-Neputinţe mistice..........................................................46 10-O pasăre cenuşie.........................................................47 11-O dungă – fizic – inexplicabilă..................................51 12-Soluţia........................................................................53 13-Plâns de mâl...............................................................57 14-Sunt atâtea de făcut....................................................59 15-Despre fiara din tine...................................................61 16-Curăţenie de primăvară..............................................63 17-Proliferări de lepră......................................................64 18-Oameni trişti...............................................................65 19-Teatrul lumii...............................................................66 20-Ratarea plimbării........................................................67 21-Contradicţii dorite......................................................68 22-Teatrul Lui Dumnezeu...............................................70 23-Luciferism..................................................................71 24-Adversarul..................................................................72 25-Spasm cosmic.............................................................73 26-Rost ascuns.................................................................74 27-Născociri curat omeneşti............................................75 28-Ospeţe.........................................................................76 29-Martie învins..............................................................77 30-Un soi de sonet...........................................................78 31-Nebunia vieţii.............................................................79 32-„Modernizarea” Paştelui............................................80 33-Adevărat şi meritat.....................................................81 34-Paştele orbilor.............................................................82 35-Trişti vampiri..............................................................83 36-Infarct.........................................................................84 37-Sarcasmele Lui Dumnezeu.........................................86 38-Sonetul Timpului........................................................87 39-Vremea Dreptăţii........................................................88 40-Nu faci conversaţie cu un asasin................................89 41-Să credem...................................................................90 Cartea a III-a: DINCOLO DE ZARE.........................91 1-Acolo............................................................................92 2-Calea Muntelui.............................................................93 3-Nu pentru voi................................................................94 4-Mi-am hoinărit o viaţă..................................................95 5-Pentru iubire.................................................................96 6-Hristos şi Marea...........................................................97 7-Mustrarea Domnului....................................................98 8-Cerşetor la Domnul......................................................99 9-Mărturia lui Dismas....................................................100 10-Dacă aş vrea să predic..............................................103 11-Meniri şi dezlegări....................................................107 12-Morţii şi viii..............................................................108 13-Nesiguranţă...............................................................110 14-Neschimbarea schimbării.........................................111 15-Timp nesimţit...........................................................112 16-A sta nerâvnitor în lună............................................114 17-S-a pornit ploaia de neoprit......................................116 18-Supraidentitate..........................................................120 19-Să mâncăm din noi înşine.........................................121 20-Dor de stingere.........................................................123 21-C.V. de Cioban al Cerului........................................125 OPINII CRITICE........................................................128 PERSONALITATE ŞI OPERĂ**.................................164
				SUS